Principalul acuzat, Raffael Sandor, pe scările tribunalului din Veszprem A fost o săptămână plină de evenimente în cadrul procesului în care sunt judecaţi criminalii handbalistului român Marian Cozma. Judecătorii au ascultat depoziţia a noi martori. Unul dintre ei, care a preferat să nu îşi dezvăluie identitatea, este un bărbat care lucra la serviciul de ambulanţă, dar se afla în timpul liber în localul Patriota în acea noapte. El a fost primul care a încercat să îl resusciteze pe Cozma. „Când am ajuns la el, era deja căzut la pământ. Era încă în viaţă. Când m-am aplecat, şi-a deschis ochii, dar nu mai putea vorbi. Apoi nu i-am mai simţit pulsul şi nici nu mai respira.
Am început procedura de resuscitare, abia atunci am văzut că sângerează în zona inimii. Nu era vorba despre o sângerare arterială, ci venală. La puţin timp au apărut şi ambulanţele. Îl cunoşteam din vedere pe Marian Cozma, aşa cum un locuitor al Veszpremului îi cunoaşte pe jucătorii echipei de handbal. L-am văzut pe Marian şi în discotecă în acea seară, în timp ce acest bărbat îl alerga pe scări”, a spus martorul arătând spre poza lui Raffael Sandor. Un alt martor cu identitate protejată a adus un element de noutate în cadrul procesului. „Mă aflam la geamul barului de la etajul localului Patriota în acea noapte. La un moment dat am observat pe stradă că handbalistul Zarko Sesum îl tot împingea pe Cozma, arătându-i să fugă, dar handbalistul român, vizibil rănit, s-a întors să îi înfrunte pe cei patru-cinci bărbaţi care tocmai au ieşit din local. Când am ajuns în stradă, Cozma era deja căzut la pământ, handbalistul Ferenc Ilyes plângea, iar Marko Vujin era în stare de şoc”, a declarat martorul.
Raffael Sandor s-a lăudat cu crima la telefon
Tamas Beery, unul dintre învinuiţi, susţine că Raffael Sandor ar fi recunoscut la telefon că el l-a înjunghiat mortal pe Cozma. „M-am întâln