Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fiscul ia benzinarii la puricat

Publicat in Jurnalul, vineri 14 ianuarie 2011 · ·

Foto: Christian Silva / Jurnalul Naţional Ţara noastră se îndreaptă rapid către instaurarea unei „taxe Robin Hood” impuse companiilor ale căror profituri cresc ca urmare a scumpirii mărfurilor pe bursele internaţionale şi fără a-şi eficientiza activitatea.

Printre principalele companii care ar putea fi afectate de măsură se nu­mără Petrom, companiile de distri­buţie de gaze E.ON Gaz şi Distrigaz Sud, dar şi o serie de firme din agricultură care fac tranzacţii cu cereale. Fiscul a luat la puricat benzinăriile, pentru a vedea cât de mare este pro­fitul raportat pentru impozitare, cât de corect sunt înregistrate cheltuielile în contabilitate şi eventualele nereguli privind formarea preţurilor.

Boc speră ca găsirea de nereguli la companiile petroliere să justifice taxa. Concomitent, este analizată posibilitatea renegocierii contractului cu Petrom în perspectiva creşterii redevenţelor petroliere, pe care sta­tul nu le poate urca până în 2014 din cauza contractului păgubos de privatizare.

„Sunt nişte inspecţii fiscale inopinate, pe anumite obiective, care vizează în principal modul de formare a preţurilor, profitul impozabil şi modul în care sunt înregistrate anumite cheltuieli în contabilitate”, a de­cl­a­rat Sorin Blejnar (foto), pre­şe­din­tele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF – n.r.). El a mai spus că dacă în urma acestor controale se vor constata nereguli, cum ar fi mu­tări ale profiturilor de pe o firmă afi­liată pe o altă firmă afiliată, ANAF va declanşa inspecţie fiscală generală la compania respectivă. „Deocamdată nu am nişte elemente foarte clare. Abia în cursul acestei după-amiezi (ieri – n.r.) i-am chemat pe co­legii din control să-mi prezinte un raport al principalelor constatări”, a mai spus şeful Fiscului. El nu a precizat ce măsuri ar putea fi luate în urma verificărilor, dar a amintit că anul trecut, după finalizarea con

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Somații - 19 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Somaţie. Potrivit încheierii de şedinţă din data de 12.06.2024 emisă de Judecătoria Zărneşti, jud. Braşov, în dosarul nr. 4565/338/2023, se înştiinţează orice persoană interesată că reclamantul Păpăruz Adrian a formulat acţiune civilă având ca obiec

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 8 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 10 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 12 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 6 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 8 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 13 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 6 ore
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 10 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Biroul Electoral Central respinge cererea Alianţei Dreapta Unită de anulare a alegerilor în Sectorul 2

G4Media acum 6 ore
Biroul Electoral Central a respins, marţi, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală nr. 2 – Sector 2 Bucureşti, pentru alegerea primarului, formulată de către Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei, tran

Vremea

București
acum

22°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/32°
joi

17°/29°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

17°
mie.

17°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

15°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/36°
joi

22°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

22°/39°