Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Record de participanţi Mănucu, Ciovică şi Gheorghe Caraivan se bat cu alţi cinci poliţişti pe postul de adjunct al Secţiei 5 Constanţa

Publicat in Ziua Constanta, vineri 14 ianuarie 2011 ·

Potrivit declaraţiei de avere postată pe site-ul Poliţiei Române, Valentin Ciovică deţine jumătate dintr-un apartament a cărui suprafaţă nu depăşeşte 44 de metri pătraţi şi un automobil marca Renault Megan, fabricat în 2006 şi dobândit la finele unei tranzacţii de vânzare-cumpărare

La sediul Poliţiei Judeţului Constanţa va avea loc, peste câteva zile, concursul în vederea ocupării postului de adjunct al Secţiei 5 de Poliţie Constanţa. În cursă au intrat nici mai mult nici mai puţin decât opt oameni ai legii, în speranţa că-l vor avea ca şef pe comisarul-şef Aurelian Ispir, comandantul secţiei mai sus precizată. Potrivit surselor noastre din IPJ Constanţa, printre doritorii postului de adjunct al Secţiei cinci se numără: comisarul Florin Mănucu, din cadrul Biroului Cercetări Penale al Poliţiei Municipiului Constanţa, Valentin Ciovică, şeful Biroului Cercetări Penale, dar şi preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi al Federaţiei Sindicatelor, Gheorghe Caraivan, şeful Postului de Poliţie Cumpăna.

Record de participanţi la un concurs organizat de Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. Nici mai mult nici mai puţin decât opt oameni ai legii şi-au depus dosarele în vederea obţinerii postului de adjunct al comandantului Secţiei cinci de Poliţie Constanţa, comisarul-şef Aurelian Ispir. Dintre cei opt, trei sunt poliţişti „cu greutate", aceştia fiind: Florin Mănucu, din cadrul Biroului Cercetări Penale al Poliţiei Municipiului Constanţa, Valentin Ciovică, şeful Biroului Cercetări Penale, lista continuând cu preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi al Federaţiei Sindicatelor, Gheorghe Caraivan, şeful Postului de Poliţie Cumpăna. Examenul care îi va reuni pe cei opt doritori va avea loc, pe data de 25 ianuarie, la sediul IPJ Constanţa. De menţionat că postul de adjunct al Secţiei cinci a devenit liber după ce comisarul Lucian D

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Papa Francisc se va întâlni cu actori de comedie din întreaga lume, inclusiv cu Whoopi Goldberg

News.ro acum 46 minute
Papa Francisc, care spune că se roagă în mod regulat "Doamne, dă-mi simţul umorului", se va întâlni cu comedianţi din întreaga lume, inclusiv cu actriţa americană Whoopi Goldberg, pe 14 iunie, a anunţat sâmbătă Vaticanul, relatează Reuters. Mai târz

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 53 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Palestinienii spun că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 50 de morţi

News.ro acum o ora
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Avertizare NOWCASTING cod portocaliu de furtună pentru București și Ilfov

HotNews acum 2 ore
Meteorologii anunță un cod portocaliu de vreme rea pentru București și mai multe localități din Ilfov. Furtună în BucureștiFoto: DreamsTime Potrivit meteorologilor, vor fi descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, averse care local vor acum

Prima cursă aeriană directă România-SUA a aterizat la New York, după 20 de ani

News.ro acum 46 minute
După 20 de ani, prima cursă aeriană directă România-SUA a aterizat la New York. Ambasadorul României în Statele Unite Andrei Muraru i-a întâmpinat pe primii români sosiţi pe pământ american şi i-a oferit directorului liniei aeriene „certificatul de

Cum afli la ce secție de votare poți vota la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie 2024

HotNews acum 2 ore
Românii sunt așteptați la urne duminică, 9 iunie, pentru a vota în cadrul alegerilor locale și europarlamentare. Ei pot merge la secțiile de vot între orele 7 și 22. Sectie de votareFoto: Hotnews Pentru alegerile locale, cetățenii pot vota la secția

Trei moldoveni au fost reținuți, în Franța, după ce au vopsit pe ziduri sicrie cu mesajele: "Soldat francez în Ucraina"

Ziare.com acum 2 ore
Trei persoane din Republica Moldova au fost reţinute şi plasate în arest la Paris, fiind suspectate că au aplicat pe ziduri şabloane de tip graffiti ce reprezintă sicrie, însoţite de menţiunea "Soldat francez în Ucraina", potrivit BFMTV. În momentul

Mesaj emoționant lăsat de Daliana Răducan după ce și-a unit destinele cu Răzvan Simion. Prezentatorul de la Neazta s-a căsătorit în mare secret

Cancan acum 2 ore
Răzvan Simion și Daliana s-au logodit acum un an și, în aceeași perioadă, au făcut public anunțul despre nunta lor, planificată pentru vara următoare! Până acum, cei doi au preferat să rămână discreți, așa că, astăzi, pe 8 iunie 2024, cei doi și-au

Cel mai vârstnic student din România. A absolvit studiile de masterat la aproape 89 de ani

Adevarul acum 3 ore
Niciodată nu este prea târziu să-ți finalizezi studiile. Acesta lucru este valabil și în cazul lui Aurel Voicu, care, la aproape 89 de ani, a absolvit studiile de masterat la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia.

Trei muncitori au ajuns în spital, după o explozie pe un șantier din Ibiza. Unul dintre ei este din România

Ziare.com acum 4 ore
Trei bărbaţi, între care unul din România, au fost răniţi, vineri, 7 iunie, într-o explozie care a avut loc în timp ce lucrau într-un şanţ pe un şantier din Ibiza, relatează Periodico de Ibiza y Formentera. Potrivit Departamentului de Sănătate din I

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/32°
dum.

18°/33°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
Iasi
acum

28°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/29°
lun.

17°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

28°
sâm.

19°/28°
dum.

19°/25°
lun.

20°/27°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°