… textul Adrianei Saftoiu de pe Voxpublica in care critica performanta liderului PNL, Crin Antonescu, a provocat reactii dintre cele mai agresive, atat din interiorul cat si din afara partidului. Comentariile lui Cristian Preda la adresa PDL, de-a lungul timpului, asisderea. Si intr-un caz, si in celelalt, s-a vorbit – cand mai pe la colturi, cand mai oficial – despre excludere. Si intr-un caz, si in celalalt, s-a vorbit despre tradare. Pana aici nimic nou – in Romania se poate vorbi despre tradare si cand afirmi ca unu plus unu fac doi ( demonstratia poate fi gasita in arhiva Vox de acum cateva zile). Ceea ce ma nelinisteste nu e reactia conducerii de partid si/sau de stat, nici reactia comentatorilor anonimi de pe diverse forumuri. Ceea ce ma nelinisteste e lejeritatea de care dau dovada voci autoritare ale spatiului public – precum Alina Mungiu Pippidi sau Mircea Cartarescu – in momentul in care isi scriu textele si lipesc etichete. Din partea unei voci autoritare – fie ca se numesc Iliescu, Mungiu, Cartarescu sau Popescu – o eticheta odata lipita e greu, daca nu aproape imposibil de dezlipit. Dovada? Adrian Nastase e in continuare insurubat in subconstientul colectiv cu “Baroane!”, Elena Udrea a intrat in folclor drept “Nuti” (e drept, aici nu e doar meritul Alinei), iar Mircea Geoana n-a mai reusit sa scape de eticheta de “prostanac“.
NOTA: Aci nu este vorba in particular despre Adriana Saftoiu sau Cristian Preda. Aci nu este vorba in particular despre Alina Mungiu sau Mircea Cartarescu. Aci este vorba despre un principiu si cateva exemple: scrisul, in cazul numelor cu rezonanta in spatiul public, presupune, dincolo de condei, si putintica responsabilitate. Daca e sa fie o deosebire intre oamenii politici si neinregimentatii faimosi, dedicati binelui comun, apoi taman in aceasta s-ar cuveni sa consiste: in respectul si responsabilitatea cuvantului scri
