De aproape un an, Mugur Isarescu a coborat din chilia unde a stat retras aproape 20 de ani si a inceput sa predice tot mai des poporului roman. Cu cateva exceptii pana acum, mesajele guvernatorului au reprezentat un real sprijin si au manifestat o vizibila simpatie fata de politicile si masurile economice propuse de Traian Basescu si executate de Guvernul Boc.
Vorbind rar si aratandu-se si mai putin la televizor, Mugur Isarescu a reusit sa isi intretina, nu si fara rezultate concrete, o imagine de profesionist (aproape) desavarsit. Cu foarte putine exceptii, ale unora care au considerat artificiala si fortata mentinerea cursului, guvernatorul BNR este fericitul posesor al celei mai mari cote de incredere in randul populatiei, dintre toate personalitatile publice romanesti.
Expertiza pe care o detine in domeniul bancar si nu numai, indelungata experienta in dialogul permanent cu mediul politic si calmul pe care a stiut mereu sa il afiseze il recomanda pe Mugur Isarescu drept unul dintre putinii oameni care ar mai putea stabiliza, redresa si, apoi, repune tara asta pe drumul normalitatii si al dezvoltarii durabile.
In ultima aparitie televizata de la TVR, Mugur Isarescu a promis ca va iesi chiar si mai des decat a facut-o pana acum, pentru ca in aceste vremuri este foarte important dialogul social. O fagaduinta aparent nevinovata. O dovada de solidaritate. Ba chiar o disponibilitate suspecta si un apetit nefiresc pentru aparitiile publice, pentru cineva recunoscut pentru parcimonia cu care se infatisa publicului larg.
Decredibilizarea tot mai accentuata a vietii politice, compromiterea cvasi-totala a personalitatilor politice si adancirea neincrederii populatiei in competentele economice ale acestora, de la presedinte pana la premier si ministrii sai, sunt premisele perfecte din care o figura publica respectabila, un tehn