Azi, romanii imprumutati in franci elvetieni alearga dupa batiste de unica folosinta ca sa isi stearga lacrimile provocate de scumpirea ratelor bancare. In scurta sa istorie (francul a fost introdus acum doar 160 de ani), francul elvetian a cunoscut numeroase episoade de apreciere si de prabusire in raport cu valutele vremii. Inainte de infiintarea Statului federal, dreptul de a emite moneda apartinea autoritatilor cantonale si unor autoritati religioase. Valutele straine- in numar de 860- reprezentau 80% din totalul banilor care circulau pe teritoriul Confederatiei, iar deconturile comerciale se faceau cu mare dificultate, scrie Dan Popa pe blogul lui.
7 mai 1850: Confederatia elvetiana adopta francul ca moneda unica pe teritoriul statelor sale. Se introduce fain frumos etalonul argint. Din 1860, francul devine convertibil in argint si aur.
23 decembrie 1865: Elvetia formeaza impreuna cu Franta, Belgia si Italia (s-a alaturat din 1868 si Grecia) Uniunea Monetara Latina.
1906: Se infiinteaza Banca Nationala a Elvetiei, dupa ce anterior, cateva initiative similare au fost respinse prin referendum de populatie.
1910: Banca Elvetiei devine singura institutie autorizata sa bata moneda.
1911: BNS tipareste primele bancnote de 100 de franci si apoi de 1000 de franci.
1924: Liechtenstein adopta francul elvetian ca moneda.
31 decembrie 1926: Uniunea Monetara Latina moare putin. Francul devine singura si unica moneda cu putere circulatorie in Elvetia.
1929: Revine standardul aur, abandonat in 1914.
1931: Marea Britanie abandoneaza etalonul aur.
1933: Convertibilitatea dolarului SUA e suspendata. Elvetia decide sa mentina etalonul aur.
26 septembre 1936: Ca urmare a crizei mondiale, francul devine o moneda de refugiu si se apreciaza puternic, provocandu-le pierderi exportatorilor. Consiliul Federal decide sa dep
