Poliţiştii gorjeni au stabilit ieri că un bărbat de 41 de ani, din comuna Leleşti, a dat foc unui depozit de furaje din localitate, pe numele său fiind întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de distrugere prin incendiere.
După ce pompierii au stabilit că depozitul de furaje a fost incendiat de o persoană necunoscută, poliţiştii au început cercetările pentru a identifica autorul. După mai multe investigaţii, acesta a fost găsit, fiind vorba chiar de un consătean al persoanei păgubite.
„Joi, la ora 23.40, poliţiştii din Leleşti au fost sesizaţi, prin apelul de urgenţă 112, despre faptul că a izbucnit un incendiu în gospodăria unei localnice de 56 ani, la un fânar. Lucrătorii ISU Gorj au localizat şi stins incendiul, iar in urma cercetărilor s-a stabilit că acesta a fost provocat din exterior, prin flacără deschisă. Au ars aproximativ şapte tone de plante furajere, prejudiciul cauzat fiind estimat la suma 3.000 lei.
Continuând cercetările, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu şi ai Postului de Poliţie Leleşti au stabilit că suspect de comiterea incendierii este Dumitru P., de 41 de ani, din comuna Leleşti.
Acesta a fost depistat şi condus la sediul postului de poliţie pentru cercetări, pe numele său fiind întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de distrugere prin incendiere“, a anunţat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.
Bărbatul de 41 de ani este cercetat în stare de libertate.