Statul roman ne-a sufocat pe toti pana in decembrie 1989. El s-a suit cu picioarele pe gatul nostru si ne-a apasat atat de tare, incat atunci cand am scapat de sub jugul lui nu am stiut cum sa ne refacem mai repede viata. Statul roman devenise atunci principalul nostru dusman. Pe care l-am urat si am vrut sa ne razbunam pentru tot raul pe care ni l-a facut in cei 50 de ani....
Si am inceput din 1990 sa ii caram picioare si pumni. Sa il furam si sa il violam, fiecare dupa cum a putut mai bine si mai mult. Cei care si-au pastrat influenta si puterea pe care le aveau si inainte de '89 aveau armele necesare sa il controleze in continuare si au putut fura profesionist, in timp ce se prefaceau ca il administreaza spre binele poporului.
In realitate, nimeni nu a facut decat isi acopere ranile pe care i le provocase un stat calau. Fiecare dintre cei 22 de milioane de romani a considerat ca este indreptatit, de catre o lege nescrisa a firii, sa isi ia partea inapoi pe care statul i-o luase prin forta si tortura. Si asa am inceput sa punem umarul, alaturi de adevaratii hoti, la distrugerea lui.
In Romania, statul nu este ceva care are legatura cu noi, ci un monstru pe care trebuie sa il doboram, sa il "facem" zi de zi, sa il furam si sa il inselam. Cu aceasta imagine in minte de 21 de ani, ne-am trezit astazi ca am si reusit. Ne-am distrus statul, singura conventie care, de fapt, ne tinea in viata in acest spatiu geografic.
Pentru ca l-am urat, nu ne-a pasat niciodata nici cine il conduce. Scaldati intre ignoranta si prostie, inarmati cu o consistenta inca doza de furie asupra lui, am mers mereu la vot fara sa avem vreun vis, vreo idee sau vreo viziune despre cum ar trebui sa arate statul in care am vrea sa traim. Si asa am pus mereu stampila pe fostii securisti si comunisti.
Scuzandu-ne mereu ca nu am avut intre cine
