Crin Antonescu avea argumente tari pentru a lua locul lui Traian Băsescu pe piedestalul anticomunismului.

În anul de graţie 2006, Traian Băsescu a surprins pe toată lumea, asumându-şi peste noapte ipostaza de Arhanghel al anticomunismului postdecembrist. Uimirea, ba chiar şi stupefacţia celor care-l ştiau îşi aveau rădăcina, printre altele, şi în faptul că, în anii mega-alianţei CDR-PD, Traian Băsescu se remarcase tocmai prin realismul poziţiei sale, opus dezastruoasei încrâncenări de tip taliban a liderilor CDR, a celor ţărănişti îndeosebi. Cât ai clipi, Traian Băsescu a reuşit însă, pe parcursul lui 2006, să constituie o Comisie prezidenţială pentru Analiza Dictaturii din România, să-şi asume şi să dea citire în Parlament un Raport făurit de comisia condusă de Vladimir Tismăneanu. Deţinem azi suficiente date pentru a susţine că întreprinderea lui Traian Băsescu a fost una de preîntâmpinare a unei campanii pe cale de a fi declanşată de PNL-ul condus de Călin Popescu-Tăriceanu. Majoritatea electoratului postdecembrist, mai ales după eşecul regimului Constantinescu, se convinsese că anticomunismul feroce nu aduce nici măcar un leu în plus la salariu şi nu înmulţeşte miraculos sarmalele din oală.

De ce simţise Traian Băsescu nevoia de a contracara campania lui Călin Popescu-Tăriceanu? Pentru că, înzestrat cu un instinct electoral imbatabil, el intuise rolul major deţinut în societatea românească de o minoritate de intelectuali înzestrată însă cu o uriaşă forţă de impact prin fanatismul feroce. Asumându-i ipostaza de Sfântu Gheorghe al anticomunismului, Traian Băsescu dădea satisfacţie acestei minorităţi cu nucleul dur în Grupul de Dialog Social. Componenţii acestei minorităţi imbatabile, care, de altfel, a pus mâna în ultimul timp şi pe TVR, şi-au asumat faţă de Traian Băsescu rolul de Gardieni ai Revoluţiei. A fost suficient ca Traian Băsescu să depun