Vremurile de criză sunt comparabile cu cele de război. Suferinţă, spaime, nevroze, falimente, disperare, tragedii.
Nenorocirea e că marile crize, cum este cea pe care tocmai o traversăm, nu durează câteva săptămâni sau luni, ci ani de zile. Suficient cât să lase răni adânci în destinul unei generaţii.
Singura veste bună e că nicio criză nu este eternă. După furtună va ieşi şi soarele. Important e cât durează furtuna. Iar pe timpul acesteia, esenţial e să avem forţa, inteligenţa, echilibrul, tenacitatea şi înţelepciunea de a survola pericolele cu daune minime.
În aceste condiţii, autoritatea publică are obligaţia unui comportament ireproşabil. De la Guvernul României şi până la ultima primărie de comună, banii trebuie cheltuiţi cu maximă bună-credinţă.
A umbla cu coţcării pe timp de criză este similar cu a fura din hrana soldaţilor în vreme de război. Iar a pune pe grumazul populaţiei povara suplimentară a unui aparat funcţionăresc corupt este totuna cu a-ţi trimite militarii în prima linie cu gloanţe de cauciuc în loc de cartuşe adevărate.
Este punctul în care păcătuieşte şi Guvernul Boc. A realizat - cam târziu - că intrăm cu viteză într-o criză devastatoare, dar n-a luat măsuri suficiente pentru a stopa scurgerile de bani către clientela politică. A continuat să curgă cu contracte fără licitaţie, pe vechea formulă: statul cumpără îngrozitor de scump şi vinde neruşinat de ieftin.
Populaţia este supusă unor încercări de o duritate extremă. Pentru a le suporta, e nevoie de cinci lucruri: fermitate în aplicarea măsurilor nepopulare; legalitate fără cusur; corectitudine administrativă; măsuri de stimulare economică; sporirea încrederii populaţiei în succesul acestor măsuri.
Guvernul Boc a ratat patru dintre cele cinci condiţii. Doar prima i-a reuşit: cea bazată pe tăieri. În rest, eşecuri în serie: bâjbâieli incredibile, re