Unde se termina diplomatia si incepe slugarnicia? Nu e o intrebare sa o pui romanilor, care, din cauza celor de le-au pus capastru, nu au decat o optiune: capul plecat, sabia nu-l taie.
Daca o fi vorba despre arta compromisului sau nu, nimeni nu stie. Pe ardeleni i-a invatat istoria sa-si ascunda gandurile, prin urmare aici, conspiratia e un modus vivendi chiar si acum, domnitorii de la sud de Carpati, cu putine exceptii notabile, si-au cumparat linistea cu bani grei, moldovenii s-au ascuns dupa vorbe, adapostul lor cel mai sigur.
Opinia majoritara este ca ne-am pitit cum am putut pentru a ne pastra fiinta nationala, si zice-se ca a meritat. Acum, insa, oare de cine fugim?
Ca sa vopseasca neputinta in culori usor de suportat pentru constiinta, romanii continua sa gaseasca nenorociri peste tot, in afara de propria gospodarie. Formal, nu-i mai ataca nimeni. Dusmanul cel mai lesne de identificat, Uniunea Europeana, are, culmea, si solutia pentru a i se opune inteligent. Doar ca inteligenta la un popor atat de incercat, neavand darul spontaneitatii, ramane undeva la periferia comportamentului. Urmarea? Invocam geografia, factor determinant al destinului, umplem bisericile cu traista deschisa si privim peste gard, sa nu ne fure cineva si saracia. Cum am mai doini fara dansa?
Spuneam ca adversarul care pare ca ne flamanzeste, Uniunea Europeana, ne aduce si solutia. Avem dreptul sa umplem pietele vestice cu produse romanesti, dar cum am putea-o face, de vreme ce nu reusim nici macar sa stam sub pomul de langa casa cu gura cascata, spre a ne indestula?
Ne zburda inca in minte cosmarul ceapeurilor, de-abia acum realizam ca faza cu "unde-i unul nu-i putere", care ne-a manat sa realizam tara dodoloata, ne poate pune mamaliga pe masa. Daca n-am fi noi acea mamaliga.
Nimic nu-l impiedica pe un primar de comun