Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Policlinica Spitalului Judeţean, modernizată cu bani europeni

Publicat in Adevarul, luni 17 ianuarie 2011 ·

Ambulatoriul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu va fi dotat cu echipamente medicale, mobilier nou, sală de şedinţe şi o bibliotecă. Proiectul, iniţiat de Consiliul Judeţean, în valoare de peste 19 milioane de lei, are un termen de execuţie de 24 de luni.

Contractul de finanţare va fi semnat în această săptămână de către Consiliul Judeţean şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Proiectul, lansat de reprezentanţii administraţiei judeţene, prevede modernizarea clădirii Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, dotarea acestuia cu scaune şi canapele noi, aparaturi medicale, schimbarea instalaţiilor sanitare şi înlocuirea reţelelor de utilităţi. Investiţia se ridică la 19.454.812 lei, bani nerasmursabili ce provin de la Uniunea Europeană. Consiliului Judeţean Gorj va contribui cu 2 la sută din sumă. „Documentaţiile au fost verificate aproape un an de zile de către Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia şi ulterior de către Ministerul Dezvoltării. Imediat după ce se va semna contractul vor fi organizate licitaţiile şi apoi se va da startul la lucrări“, a declarat Marius Blendea, consilier.

Nu a fost niciodată modernizată

Unitatea spitalicească a funcţionat începând din 1975 şi, de atunci, nu a fost niciodată reabilitată. În prezent, unele cabinete încă mai funcţionează cu aparaturi medicale vechi aduse în urmă cu 36 de ani, iar pe unele holuri pereţii s-au deteriorat. În maxim doi ani policlinica va fi dotată şi cu linoleum antibacterian, o sală de şedinţe, prevăzută cu bibliotecă ce va cuprinde cărţi medicale de specialitate. Mai mult, la subsolul ambulatoriului vor fi create spaţii de depozitare şi pentru vestiare. „Am reuşit să obţin sponsorizări pentru igienizarea cabinetelor, a grupurilor sanitare şi înlocuirea scaunelor rupte, însă niciodată nu a fost modernizat. Faptul că

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rata anuală a inflației a coborât la 5,12%, în mai 2024

Ziua Constanta acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,24%, cele nealimentare cu 6,38%, iar serviciile cu 9,29%, potrivit datelor publicate miercuri de Insti

Cod galben de viituri pe râuri din 13 bazine hidrografice, până joi

News.ro acum 42 minute
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben de viituri, valabilă până joi la prânz, pe râuri din 13 bazine hidrografice, unde se pot depăşi cotele de atenţie. Astfel de fenomene se pot produce, în special, pe râuri din judeţele Maramureş, Covasna, P

Gabriela Firea: „Mă așteptam să pierd, dar nu la o diferență atât de mare”

HotNews acum o ora
Gabriela Firea transmite că nu are nimic de reproșat altcuiva, decât ei, pentru pierderea alegerilor pentru Primăria București, dar se aștepta să piardă din cauza numărului mare de candidați de centru-stânga și a „campaniei dure, intense, fără prece

Patronii depozitului GPL, care a explodat la Crevedia, au fost trimiși în judecată. Ce acuzații le aduc procurorii

Ziare.com acum 4 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL, au fost trimiși în judecată miercuri de Parchetul General, fiind acuzați de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru și nerespectarea siguranței la locul de muncă, anunță G4M

Danezii de la Eurowind Energy au obtinut autorizaţia de construire pentru parcul eolian Frumuşiţa din judeţul Galaţi, programat să fie operational la finalul anului 2026

Ziarul Financiar acum 28 minute
Dezvoltatorul şi operatorul danez de proiecte eoliene, solare şi hibride Eurowind Energy a obtinut autorizaţia de construire pentru parcul eolian Frumuşiţa din judeţul Galaţi, programat să fie operational la finalul anului 2026. Parcul va avea 11 tu

Consilier local, mort la scurt timp după alegeri. „S-a plâns colegilor că-l doare capul, dar nu și-a permis o pauză în timpul campaniei”

Ziare.com acum 2 ore
Un consilier local din Călan, județul Hunedoara a murit în urma unui atac de cord a doua zi după alegeri. Mircea Tat, în vârstă de 40 de ani era consilier local al PSD în orașul Călan, din Hunedoara, potrivit adevarul.ro. Apropiații său sunt de păre

Cătălin Drulă cere demiterea imediată a lui Toni Greblă din fruntea AEP: „Frauda electorală nu trebuie tolerată”

HotNews acum 2 ore
Președintele demisionar al USR, Cătălin Drulă, îl acuză pe președintele Autorității Electorale Permanent, Toni Greblă” că a acționat ca „o marionetă PSD-PNL” și, sub conducerea sa, s-au desfășurat „cele mai mari fraude din istoria recentă”, motiv pe

România continuă să ofere sprijin umanitar Ucrainei, în colaborare cu partenerii europeni

Mediafax acum o ora
Decizia a fost luată de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, convocat de prim-ministrul Marcel Ciolacu, la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, având în vedere necesitatea menţinerii unui răspuns adecvat în ceea ce prive

Cod galben de instabilitate atmosferică în Banat

Press Alert acum 2 ore
România e împărțită între vijelii și caniculă. Meteorologii au emis, miercuri, două alerte Cod galben, una de ploi și furtuni, alta de caniculă și disconfort termic ridicat. Începând de miercuri, ora 14.00, până joi, ora 6.00, în Oltenia, sudul și e

Muzicienii de la Coldplay s-au plimbat pe Lipscani înaintea primului concert de pe Arena Naţională - FOTO/ VIDEO

News.ro acum o ora
Membrii trupei britanice Coldplay, care vor susţine în această seară, pe Arena Naţională, primul concert, s-au plimbat pe Lipscani. Ei au publicat pe contul de Instagram un videoclip cu unul dintre artiştii stradali din centrul Bucureştiului care câ

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/32°
joi

19°/31°
vin.

19°/25°
sâm.

18°/27°
Iasi
acum

24°
mie.

16°/24°
joi

18°/21°
vin.

16°/22°
sâm.

13°/25°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/30°
joi

20°/24°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

14°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

25°
mie.

16°/25°
joi

15°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

14°/29°