Un scriitor francez, Jean Giradoux, a scris în anul 1935 romanul «Război cu Troia nu se face». Parafrazând titlul acestuia aş putea spune «Război cu preţul nu se face», nu pentru că nu am avea curajul sau priceperea necesare, ci pentru că ar fi o inabilitate de neiertat în a confunda efectul cu cauza.
Protestul la pompe din zilele noastre ne arată de ce România este pe ultimele locuri în toate clasamentele Europei, de ce tineretul, fără a generaliza, bineînţeles, nu se transformă într-o alternativă viabilă la actuala generaţie de politicieni, de asemenea fără a generaliza, învechită în năravuri dintre cele mai dăunătoare.
O distracţie ieftină, a unor tineri, care şi-au adus maşinile tunate, din parcările şi circuitele neautorizate de viteză ale oraşelor în benzinăriile acestora, s-a vrut şi încă se vrea o acţiune de protest. Se confundă cluburile de noapte şi alte tipuri de distracţie cu protestul la pompă.
Însă, în afară de toate acestea, protestul chiar greşit fiind ţintit asupra efectului şi nu a cauzei ne arată un fapt extrem de îngrijorător şi anume că România ajunge în din ce în ce mai multe domenii la scadenţă. Şi desigur, plăteşte pentru aceasta cu vârf şi îndesat.
Să revenim însă la protestul zilei. Printr-o logică simplă, putem afirma că există o tendinţă normală de creştere a preţurilor, mai ales într-o ţară ca România, cu profunde dezechilibre economice.
Combustibilii, benzina şi motorina, nu puteau rămâne în afara acesteia. În niciun fel de judecată economică, preţul la pompă nu poate fi legat de nivelul de trai al populaţiei, ci de cel al cererii şi ofertei. Singura judecată care permite o asemenea legătură este cea socială, în cadrul căreia putem afirma că neperformanţa economică din ultimii 20 de ani face ca un preţ normal la pompă să fie raportat la un venit mediu al populaţiei de 200-300 euro şi nu de 1.000-1.500 euro,
