Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turismul mondial a crescut cu 6,7% în 2010

Publicat in Romania Libera, luni 17 ianuarie 2011 ·

Industria turistică mondială şi-a revenit anul trecut după criza financiară, sosirile de turişti străini fiind cu aproape şapte procente mai mari decât în 2009, a anunţat luni Organizaţia Mondială a Turismului (OMT), transmite EFE, potrivit NewsIn.

Potrivit OMT, anul trecut numărul sosirilor turişti străini s-a situat la 935 milioane, în creştere cu 6,7% sau 58 de milioane comparativ cu 2009, creşteri pozitive fiind înregistrate în toate regiunile lumii. Cifra din 2010 este mai mare chiar decât nivelul de 913 milioane înregistrat în 2008.

'Deşi toate regiunile au înregistrat o creştere a sosirilor de turişti internaţionali, economiile emergente rămân principalul motor al relansării', a explicat secretarul general al OMT, Taleb Rifai. În timp ce în economiile avansate sosirile de turişti străini au înregistrat o creştere de 5%, în economiile emergente s-a înregistrat o creştere de 8%.

Asia a fost prima regiune care şi-a revenit din criză şi totodată principalul factor de recuperare a industriei turismului, înregistrând o creştere de 13% până la un nou record de 204 milioane sosiri de turişti străini. În Africa, singura regiune care în 2009 a înregistrat rezultate pozitive, sosirile de turişti străini au înregistrat o creştere de şase procente. În Orientul Mijlociu turismul a înregistrat o creştere de 14 procente, în cele două Americi s-a înregistrat o creştere de opt procente. În schimb, în Europa s-a înregistrat o creştere de doar trei procente, rezultatele având de suferit de pe urma erupţiei vulcanului din Islanda şi a incertitudinilor din jurul zonei euro.

OMT estimează că tendinţa de creştere va continua şi în 2011, chiar dacă ritmul de creştere va încetini uşor până la 4-5 procente, un nivel puţin peste media pe termen lung. Industria turistică mondială şi-a revenit anul trecut după criza financiară, sosirile de turiş

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 2 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 4 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Kievul acuză armata rusă de decapitarea unui militar ucrainean

News.ro acum 51 minute
Procurorul general al Ucrainei Andrii Kostin acuză marţi forţele ruse de ”decapitarea” unui militar ucrainean în regiunea ucraineană Doneţ, în apropierea frontului de est, relatează AFP. ”Am primit informaţii potrivit cărora şefii unităţilor forţelo

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 3 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 3 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Două fetiţe de 5 şi 7 ani din Ploieşti au fost AGRESATE sexual de un bărbat în vârstă de 41 de ani. Cum l-a găsit mătușa fetelor pe suspect

Gandul acum o ora
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați, de către un bărbat, despre faptul că nepoata sa de 5 ani ar fi fost agresată sexual de un bărbat. În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul

CE de nataţie: David Popovici s-a calificat în finală la 100 metri liber

News.ro acum o ora
David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber cu cel mai bun timp, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad. Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând loc

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 5 ore
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 13 minute
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Vremea

București
acum

29°
mar.

22°/34°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

27°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
Constanta
acum

24°
mar.

21°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

28°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°