Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Am datorii”. Problemă pentru 26% dintre români, 8% dintre bulgari şi 7% dintre polonezi

Publicat in Gandul, luni 17 ianuarie 2011 ·

Numărul românilor care trăiesc pe datorie a atins maximul istoric al ultimilor şapte ani

Peste un sfert dintre români (26%) îşi descriu situaţia personală prin afirmaţia "am deja datorii", iar circa 9% declară că "apelează la economii făcute anterior", potrivit Barometrului de Încredere a Consumatorului, realizat de GfK pentru Comisia Europeană. Numai aproximativ 0,4% din populaţie se află într-o situaţie sensibil diferită şi spune că "economiseşte mult", în timp ce 11,2% "economiseşte ceva". Cu totul alta este situaţia vecinilor din regiune. Doar 8% dintre bulgari şi 7% dintre polonezi susţin că au datorii în prezent, conform datelor GfK furnizate la solicitatea gândul. Şi în ceea ce priveşte proiecţia pe următoarele douăsprezece luni a situaţiei financiare, românii sunt extrem de pesimişti. Mai bine de jumătate dintre respondenţi (51%) cred că starea materială a familiei lor se va înrăutăţi, faţă de numai 25% dintre polonezi sau 34% dintre cehi.

În plus, 87% dintre cei chestionaţi afirmă că starea generală a economiei a cunoscut un regres anul trecut faţă de 2009. Numai pentru 1,5% dintre români situaţia a cunoscut o îmbunătăţire în ultimul an, în vreme ce speranţele pentru 2011 sunt şi ele destul de reduse, numai 8% aşteptând să le meargă mai bine.

Doar 7% din veniturile românilor devin economii

Un alt studiu, de data aceasta al unei instituţii bancare-ING, arată că, din cele zece state analizate, românii economisesc în cea mai mică măsură. Ei reuşesc să strângă, numai 7% din venitul lunar. Spre comparaţie, un spaniol pune deoparte 11% din banii câştigaţi, în timp ce un indian economiseşte peste 20% din venituri. Totodată, aproape jumătate din familiile din România nu dispun de un fond de urgenţă, care să le ajute să depăşească perioadele dificile din punct de vedere economic. În acelaşi timp, doar un sfert dintre respondenţi declară că au

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 4 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 2 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 4 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 4 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 4 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 4 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 9 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum 2 ore
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Cunoscutul scriitor basarabean pentru copii Spiridon Vangheli a murit/ Doliu naţional în Republica Moldova

G4Media acum o ora
Ziua de luni, 24 iunie, va fi zi de doliu naţional în Republica Moldova, „în semn de tristeţe şi pentru a-i aduce un omagiu scriitorului Spiridon Vangheli”, care a decedat vineri la vârsta de 92 de ani, a anunţat în cursul acestei seri preşedintele

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°