Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce ruşine! Algeria ne-a predat o lecţie de handbal

Publicat in Adevarul, luni 17 ianuarie 2011 ·

La Mondiale, tricolorii au fost umiliţi de africani, scor 14-15, golul victoriei fiind marcat în ultima secundă. Elevii lui Vasile Stângă au marcat doar patru goluri în repriza secundă, record greu de egalat de o altă echipă de handbal! Nevoită să câştige ultimele trei partide din grupă, România a început în forţă meciul cu Algeria şi conducea cu 7-3 la jumătatea primei reprize graţie în special contraatacurilor purtate în mare viteză de extrema Valentin Ghionea (7 goluri în total). Intervenţiile lui Mihai Popescu au făcut ca tricolorii să continue să păstreze o diferenţă aparent lejeră până în minutul 24 (scor 10-5). La fel ca în confruntările cu Croaţia şi Danemarca, tricolorii au intrat apoi într-un blocaj psihic. Algerienii au folosit o apărare foarte agresivă, cu un marcaj om la om, care a incomodat vizibil o formaţie română fără lipsă de inspiraţie şi cu greşeli copilăreşti pe faza ofensivă. România a intrat totuşi în avantaj la vestiare (10-8) şi puţini erau aceia care credeau că putem rata o victorie facilă în faţa nord-africanilor.

O repriză secundă de coşmar

Deşi era avertizată de jocul bun realizat de algerieni în faţa Serbiei în prima etapă, scor 24-25, naţionala României a tratat cu lejeritate repriza secundă. Au urmat 30 de minute haotice, cu un ritm şi cu un nivel tehnic foarte scăzute, lucru ce a convenit africanilor, care s-au menţinut constant la două-trei goluri în spatele nostru. Ratările incredibile în situaţii de unu la unu ale tricolorilor au făcut ca algerienii să revină miraculos în ultimele minute şi să preia conducerea pe tabelă în ultimul minut (scor 14-13). Iulian Stamate a adus egalitatea pe tabelă cu 10 secunde înainte de fluierul final şi România putea evita ruşinea. Deşi se aflau în inferioritate numerică, algerienii au marcat golul unei victorii istorice pentru ei în ultima secundă de joc. Au marcat pentru Român

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum o ora
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 40 minute
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 6 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Resctricțiile OPEC+ asupra producției de petrol, eliminate gradual abia din 2025

Capital acum o ora
Decizie luată astăzi cu privire la producţia mondială de petrol. Grupul ţărilor OPEC+ a hotărât să prelungească, pentru moment, reducerile impuse asupra producţiei ce sunt în vigoare de la finalul anului 2022.

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 6 ore
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Coreea de Nord suspendă trimiterea de baloane cu gunoaie către Coreea de Sud

Ziare.com acum o ora
Coreea de Nord s-a angajat duminică să "suspende" lansarea de baloane umplute cu gunoaie către Coreea de Sud, relatează AFP. "Vom opri temporar dispersarea de deşeuri de hârtie peste graniţă", a precizat agenţia oficială nord-coreeană de presă KCNA,

Fostul președinte SUA, Donald Trump, și-a făcut cont de TikTok, după ce încercase să-l interzică în timpul mandatului său

Ziua Constanta acum 2 ore
Candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, şi-a lansat contul de TikTok, platforma de socializare dedicată clipurilor video ce este deţinută de compania chineză ByteDance şi pe care a încercat să o interzică pe când era preşedinte. Pu

VIDEO Încăierare între militanții PSD și PNL la Belciugatele. Poliția a deschis dosar penal pentru lovire

HotNews acum 4 ore
Susţinătorii PSD şi PNL s-au luat la bătaie, sâmbătă, în comuna Belciugatele din judeţul Călăraşi. Scandalul a avut loc în stradă, în satul Măriuţa, unde echipele de campanie ale celor două partide au fost la un pas de a se încăiera, ei filmându-se

Israelul acceptă planul lui Biden pentru Gaza, chiar dacă "nu este o înţelegere bună". Declarațiile unui consilier al lui Netanyahu

Ziare.com acum 2 ore
Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru dezamorsarea conflictului din Gaza, promovat acum de preşedintele american Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând

Vremea

București
acum

28°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

25°
dum.

18°/29°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

27°
dum.

19°/27°
lun.

20°/25°
mar.

19°/23°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

14°/25°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/27°
lun.

17°/23°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°