Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pirelli încearcă să facă pneuri mai puţin durabile pentru Formula 1

Publicat in Romania Libera, marți 18 ianuarie 2011 ·

Compania Pirelli a anunţat că încearcă să producă pneuri mai puţin durabile, pentru a-i obliga pe piloţi să recurgă la două schimburi de cauciucuri în timpul unui Grand Prix, contribuind astfel la creşterea spectaculozităţii Formulei 1, informeză autosport.com, citat de Mediafax.

Sezonul trecut, fostul furnizor de pneuri din Marele Circ, Bridgestone, a pus la dispoziţia echipelor "gume" capabile să reziste multe tururi. Pe anumite circuite, unele dintre monoposturi ar fi putut rula întreaga cursă cu acelaşi tren de pneuri, dacă regulamentul nu ar fi impus o oprire obligatorie şi folosirea a două compoziţii de cauciuc.

La un moment dat, oficialii din F1 au luat în considerare posiblitatea de introduce o a doua oprire obligatorie pentru a spori spectaculozitatea acestui sport. Din acest sezon, Pirelli a devenit noul furnizor de pneuri, iar directorul diviziei motorsport a companiei, Paul Hembery, admite că reducerea durabilităţii cauciucurilor este în atenţia producătorului italian. Totuşi, el precizează că nu poate spune dacă acest plan va avea sorţi de izbândă pe toate circuitele, ţinând cont de lipsa de experienţă a companiei în F1.

"Sperăm să avem cel puţin două schimburi de pneuri la fiecare cursă. Vrem să creăm mai mult spectacol. Vom încerca să ne jucăm rolul nostru în sporirea interesului pentru F1. Dar trebuie să fim realişti. Acesta este primul nostru an şi nu putem testa pe unele circuite, cum ar fi cele stradale sau cele noi", a declarat, luni, Hembery.

Oficialul a adăugat că Pirelli va încerca, dacă va primi acceptul tuturor părţilor implicate în Formula 1, să efectueze teste pe toate circuitele în ziua de vineri a fiecărui Grand Prix: "Le-am cerut celor implicaţi în acest sport să ia în considerare testarea noilor compoziţii de-a lungul sezonului şi ei ne-au propus, verbal cel puţin, că ar fi posibil să o facem în timpul antrename

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu de proporții în București. O sută de persoane au fost evacuate, nu există victime

Ziare.com acum 11 minute
Un incendiu a izbucnit în după-amiaza zilei de vineri, 27 septembrie, la Cinematograful Gloria din Capitală. Pompierii au intervenit cu opt autospeciale. Până la sosirea forțelor de intervenție, o sută de persoane au fost evacuate. Din primele infor

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha acerbă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 18 minute
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

Fostul profesor Klaus Iohannis stă în banca lui: Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie

Mediafax acum 2 ore
„Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia pe care o va adopta astăzi Biroul

Șeful armatei din Republica Moldova, demis de Maia Sandu, deși acesta era un susținător al apropierii de NATO

HotNews acum 39 minute
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a demis vineri pe şeful Statului Major al armatei, generalul de brigadă Eduard Ohladciuc, în ciuda faptului că acesta era un susţinător al cooperării cu Alianța Nord-Atlantică, informează agenţiile EFE și

Cod Galben de ploi în Dobrogea

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 27 septembrie 2024, Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod Galben de instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului ce vizează toată țara. Codul Galben este valabil în perioada 29 septembrie,

Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova, condamnat definitiv la 15 ani de închisoare

G4Media acum 35 minute
Mario Alexandru Fojică, tânărul care a înjunghiat mortal, în vara anului trecut, o fată în Grădina Botanică din Craiova şi l-a rănit grav pe prietenul acesteia, rămâne cu pedeapsa de 15 ani de închisoare, în urma deciziei definitive dată, vineri, de

Un proiectil antiaerian de 88 de milimetri, cel mai probabil din Al Doilea Război Mondial, descoperit în Marea Neagră, în zona Mangalia/ Specialiştii l-au neutralizat în condiţii de siguranţă

News.ro acum 55 minute
Un proiectil antiaerian de 88 de milimetri, care provine cel mai probabil din Al Doilea Război Mondial, a fost descoperit în Marea Neagră, în zona Mangalia, de echipajul unei nave civile. Specialiştii au intervenit pentru extragerea şi neutralizarea

Norvegia nu va mai acorda azil automat tuturor refugiaților din Ucraina

HotNews acum o ora
Dosarele refugiaților din vestul Ucrainei, zonă considerată sigură, pentru că se află departe de linia frontului, vor fi analizate de la caz la caz, conform Agerpres care citează AFP. După începerea războiului din Ucraina, în februarie 2022, autorit

BREAKING Deficitul bugetar a ajuns la 4,57% din PIB după primele opt luni din an

G4Media acum 2 ore
Deficitul bugetar al României, adică diferența între venituri și cheltuieli, a ajuns la 80,87 miliarde lei, respectiv 4,57% din Produsul Intern Brut (PIB), după primele opt luni din an, a anunțat vineri Ministerul Finanțelor. Urmărește mai jos produ

Pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva va începe pe 8 octombrie

Mediafax acum o ora
Pelerinajul religios organizat la catedrala ieşeană va începe în 8 octombrie, când moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi scoase din incinta catedralei, în cadrul unei procesiuni, şi vor fi aşezate într-un baldachin special amenajat în curtea l

Vremea

București
acum

32°
vin.

19°/32°
sâm.

19°/32°
dum.

14°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

29°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/28°
dum.

9°/18°
lun.

7°/9°
Constanta
acum

25°
vin.

19°/25°
sâm.

20°/22°
dum.

13°/23°
lun.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

16°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/18°
lun.

7°/12°
Timisoara
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°