Achier Deng Akol Agay, dizident, rezident la Londra, şi-a exprimat, în 2010, speranţele pe care le vedea împlinite într-un Sudan de Sud independent, în cartea sa Beautiful South Sudan. The Heart of Africa: Când vom deveni un stat independent, ne vom strădui să jucăm un rol călăuzitor în lume, aşa cum au facut-o şi străbunii noştri. Spre deosebire de alţii, visul nostru nu este să dominăm lumea şi să ne impunem cultura şi religia altora, ci să contribuim la bunăstarea generală a omenirii. Când strămoşii noştri au descoperit pentru prima oară scrisul şi arhitectura, de pildă, acestea au devenit bunuri indispensabile ale omenirii.
Poate am rămas în urmă după aceea din cauza nefericitelor războaie dictate de rivalitatea altor rase care ne invidiau pentru resursele noastre preţioase şi pământul roditor. Acum stăm cu capul sus în inima Africii. (...) Ne putem simţi ca şi cum am zbura cu propriile aripi, fiind descendenţii unor oameni atât de mari, dacă nu cei mai mari ai lumii. Da, am fost un popor mare înainte şi vom fi, fără îndoială, un mare popor din nou, în 2011 şi după.
Anticipând rezultatul referendumului din ianuarie 2011, acestea sunt gânduri din inimă ale unui refugiat, mărturisind prigoana şi suferinţele triburilor africane din sudul Sudanului, în timpul războiului civil de 40 de ani dintre nordul arab şi musulman şi sudul negru, creştin şi animist al Sudanului. Înflăcărare de înţeles, amintind de entuziasmul mişcărilor de emancipare, autodeterminare şi eliberare din alte părţi, dar şi de exacerbările romantice ale unor mituri fondatoare şi elemente ale afirmării identităţii naţionale prin recursul la istorie şi trecutul glorios, reînviat prin delimitarea faţă de ceilalţi.
O călătorie în sudul Sudanului ilustrează oricui ceea ce induc atât emoţiile toride, cât şi statisticile reci: doar 50 de kilometri de drum asfaltat, servicii medicale