Sunt bucurestean prin adoptie si locuiesc intr-un cartier construit in ultimii ani ai socialismului real. Ziua, sursa stresului si cauza oboselii psihice sunt gunoaiele desirate la margine de drum si claxoanele asurzitoare din intersectii. Noaptea, in schimb, descopar tipologia latraturii canine. Recunosc acum strigatul de imperechere, scheunatul de frica, baunatul de frig, urletul de foame. Cumulat, aceste revarsari fonice au un efect vomitiv.
Nu sunt putini la numar: patrule de sase-opt maidanezi fac legea. Pot recunoaste latratul pur informativ ￢ "salutul" prietenos rostit pe corzile vocale joase. Exista apoi latraturaalto,usor amenintatoare. Depistez in sfarsit agresivitatea baloasa, chemarea la lupta si lovitura de atac. Intre 11 si 2 noaptea au loc altercatiile cu betivii. Tihna matinala e intrerupta apoi de cearta cu masinile REBU. In cursul zilei sunt hartuiti riveranii de orice varsta, rasa sau clasa sociala. De la etajul cinci, mi-e greu sa reperez umbra unor ciobani, oite, lupi sau ursi. Cu toate acestea, in plin Bucuresti, regasesc mereu paradigma sonora a stanei carpatine. In cautarea linistii, dorm de unsprezece luni doar cu dopuri in urechi (burete, vata, ceara, plastic). Fara succes.Pe vremuri de criza, potaile si dulaii din fata blocului meu o duc sfasietor de bine. Aparent, sunt neingrijiti, plini de boli si fara stapani. Cu toate acestea, raman nemuritori. La cele mai joase temperaturi, vlajganii patrupezi rezista. S-au aciuiat pe langa o macelarie si un restaurant de cartier, hranindu-se copios, mai ales in weekend.
Haita are evidente aplecari catre socializare. Sunt ore de sarbatoare comunitara, cand schelalaiala canina devine partitura-regina a mai multor strazi. Exista apoi momente de razbunare punctuala, cand diferiti trecatori primesc pedepse aleatorii. Cei mai multi ajung la spital cu o muscatura in glezna sau gamba (cicatric
