Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum vrea Qatar Airways să ajungă la curse zilnice: Pasagerii vor putea să vadă filme şi să trimită SMS-uri

Publicat in Ziarul Financiar, marți 18 ianuarie 2011 ·

Akbar Al Baker, CEO-ul companiei aeriene Qatar Airways, cu afaceri de 6 miliarde de dolari pe anul financiar 2009/2010, care a intrat pe piaţa românească cu patru curse săptămânale pe Bucureşti-Doha, susţine că obiectivul companiei este ca în următoarele patru-şase luni să ajungă la zboruri zilnice pe această rută.

"Mizăm atât pe clienţii care călătoresc în scop de afaceri, cât şi pe cei care merg în vacanţe. Având în vedere că aeronava care pleacă din Bucureşti va trece prin Budapesta înainte de-a ajunge la destinaţia finală Doha, probabil că jumătate din pasageri vor fi români, iar jumătate unguri", a declarat Akbar Al Baker, cel mai puternic executiv care a venit în România la începutul acestui an.

El se află din 1997 la conducerea Qatar Airways, ce a transportat 14 milioane de pasageri pe cele 95 de rute din Europa, Africa, America de Sud, Asia şi Orientul Mijlociu.

Anul trecut destinaţiile din Orientul Mijlociu au atras atenţia unor investitori români. Spre exemplu, Liviu Dan Drăgan, directorul general şi acţionarul minoritar al producătorului local de soft TotalSoft, cu afaceri estimate la 22 milioane de euro anul trecut, a deschis un birou în Qatar. Şi omul de afaceri Ovidiu Tender, care controlează grupul Tender, plănuia să îşi extindă afacerile în Dubai, luând în considerare potenţialul zonei.

"Noile rute către Bucureşti şi Budapesta vor reprezenta câte o poartă deschisă spre noi pieţe şi vor consolida poziţia capitalei Doha ca un important centru de legătură între Orient şi Occident", a spus Al Baker.

Tudor Jidav, directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, care administrează cele două aeroporturi din Capitală, a declarat că zborurile introduce de Qatar Airways spre Doha vor permite regiunii noastre să îşi consolideze legăturile economice şi turistice cu Orientul Mijlociu şi chiar mai departe, cu regiunea A

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Secretarul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere a murit la vârsta de 53 de ani

News.ro acum o ora
Christophe Deloire, secretarul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (RSF), a murit la vârsta de 53 de ani, a anunţat sâmbătă ONG-ul francez, relatează AFP. Jurnalistul a decedat "în urma unui cancer fulminant", a precizat organizaţia car

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 22 minute
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 4 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Roland Garros: Arevalo şi Pavic au câştigat titlul la dublu masculin

Mediafax acum o ora
Arevalo şi Pavic s-au impus cu 7-5, 6-3 în faţa perechii italiene formată din Bolelli şi Vavassori. Acesta este primul titlu al celor doi obţinut împreună. Jucătorul din El Salvador, Marcelo Arevalo, în vârstă de 33 de ani, a mai câştigat titlul de

173 de incidente sau fapte interzise în context electoral, sesizate sâmbătă

Mediafax acum o ora
Sâmbătă, au fost primite 173 de sesizări privind incidente sau fapte interzise în context electoral, au anunţat reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI). În total, au fost date 17 amenzi în valoare de peste 21.000 de lei.

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Mesajul Rusiei pentru România privind tezaurul românesc: „Rusia nu datorează nimic nimănui”

Adevarul acum 2 ore
Dialogul dintre Rusia și România pe tema rezoluției Parlamentului European (PE) prin care se cere Rusiei să returneze aurul României este imposibil din cauza politizării subiectului și trebuie închis. Această opinie a fost exprimată de Mihail Șvidko

Hunedoara: Doi adulţi şi un copil de 8 luni, salvaţi de la înec de pompieri / Au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei

News.ro acum 2 ore
Doi adulţi şi un copil de doar 8 luni au fost salvaţi, fiind în pericol de înec, după ce au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei, în urma deversării unui lac de acumulare al unui baraj din amonte.

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi

News.ro acum 2 ore
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Alegeri locale şi europarlamentare în Timiş. Cum poţi afla secţia la care trebuie să votezi

Press Alert acum 5 ore
< p> Duminică, 9 iunie, au loc alegeri europarlamentare şi alegerile pentru autorităţile publice locale. Secţiile de votare se deschid la ora 7.00 şi se închid la 22.00, dar există posibilitatea extinderii programului până la miezul nopţii dacă se f

Vremea

București
acum

24°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

22°/37°
mar.

20°/36°
Iasi
acum

24°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

21°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/28°
Timisoara
acum

24°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°