Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiecte vechi de două decenii la Iaşi

Publicat in Adevarul, marți 18 ianuarie 2011 ·

Pasajul Octav Băncilă, amenajarea râului Bahlui şi construcţia autostrăzii sunt cele mai „prăfuite" investiţii ale oraşului

Majoritatea acestor obiective nu au fost prinse în bugetul local sau în cel central, motivul invocate fiind lipsa banilor.

Proiectul cel mai „copt" al municipalitaţii este pasarela Octav Băncilă care a fost pusă pe hârtie înainte de 1989 şi reproiectată în 2007. Finanţarea a fost obţinută anul trecut, iar lucrările ar trebui să înceapă în 2011. Pasajul suspendat care va lega cartierul Alexandru cel Bun de Păcurari este cea mai veche investiţie demarată de municipalitate.

Iaşi: Pasarela Octav Băncilă a primit avizul pentru a fi executată cu fonduri europene

„Este normal ca în strategia de dezvoltare a unui oraş să existe nişte proiecte pe termen lung. Primăria are proiecte vechi pentru că am fost blocaţi de lipsa finanţării", a spus Mihai Chirica, directorul tehnic al Primăriei.

Reabilitarea râului Bahlui şi autostrada Iaşi-Ungheni ocupă locul al doilea în topul proiectelor cu vechime.

În 1995, Consiliul Judeţean intenţiona să amenajeze Bahluiul şi să ridice construcţii edilitare între Antibiotice şi Dacia şi un baraj de acumulare între Metro si Antibiotice. Abia în 2009, proiectul a obţinut finanţare de la Ministerul Mediului, iar lucrările trebuie să înceapă anul acesta.

Iaşi: Lucrările la Bahlui încep din primăvară

Tot acum 16 ani, edilii au inclus în strategia de dezvoltare urbanistică a oraşului două autostrăzi, dintre care una care lega Iaşiul de Ungheni, o porţiune din actuala autostradă. Obiectivul nici măcar nu a obţinut finanţare, fiind în stadiul întocmirii studiului de fezabilitate.

Iaşi: Autostrada Est-Vest, pusa la "dospit" pe 5 milioane de euro

Pasajul subteran de la Hala Centrală dă bătăi de cap edililor de zece ani, fiind pe locul trei al topului. Acum zece ani, edilii au

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Deputatul Dan Vîlceanu, pus sub urmărire penală pentru bătaia din Parlament cu Florin Roman

HotNews acum 31 minute
Procurorii au dispus începerea urmării penale pe numele deputatului Dan Vîlceanu pentru ultraj, purtare abuzivă şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma altercaţiei cu liberalul Florin Roman, la Parlament, din 21 mai, anunță Parchetul Gen

Cod portocaliu sau cod galben de furtuni în aproape toată țara

Press Alert acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis marți noi alerte meteo. Un cod portocaliu de instabilitate atmosferică este valabil de marți până miercuri în București și 27 de județe. În intervalul marți, ora 10:00 – miercuri, ora 10:00, este în vig

Bacalaureat 2024: Au apărut subiectele la Matematică

Ziare.com acum 2 ore
Probele la Bacalaureat 2024 continuă. Elevii de la real au susținut marți, 2 iulie, proba la Matematică. Subiectele pe care le-au primit elevii de la Matematică - Tehnologic au început deja să circule pe rețelele de socializare, conform stirileprotv

Marcel Ciolacu- „Toate forțele politice vor o soluționare rapidă a calendarului electoral. Joi vom avea Coaliție“

Ziua Constanta acum 26 minute
Prim-ministrul Marcel Ciolacu, alături de cei doi viceprim-miniștri Marian Neacșu și Cătălin Predoiu, va prezenta joi, în Coaliția de guvernare, variantele propuse de partidele politice în urma dialogului privind stabilirea calendarului electoral pe

Constanţa: Copilul agresat pe plajă de o femeie de 42 de ani ar fi fost muşcat de aceasta / Ea era supărată pentru că băiatul ar fi stropit-o cu apă

News.ro acum 2 ore
Copilul agresat pe plajă de o femeie de 42 de ani ar fi fost muşcat de aceasta, iar femeia era supărată că băiatul ar fi stropit-o cu apă.

Viktor Orban, pentru prima dată în vizită la Zelenski: ce vrea apropiatul lui Putin de la președintele Ucrainei

Wall-Street.ro acum 2 ore
Prim-ministrul ungar Viktor Orban efectuează prima sa vizită în Ucraina de la începutul invaziei ruse, în pofida tensiunilor legate de apropierea lui de Moscova şi opoziţia sa pentru ajutorul livrat Kievului, informează AFP şi Reuters. Liderul naţio

O elevă din Argeș a fost eliminată din BAC după ce i-a sunat telefonul în timp ce preda lucrarea

HotNews acum 2 ore
Șase elevi din județul Argeș au fost eliminați luni, în timpul probei la limba română de la BAC 2024, după ce au fost găsite asupra lor telefoanele mobile sau alte dispozitive de comunicare. Printre ei se numără o tânără din Câmpulung care a avut gh

Efectele măsurilor PSD: Românii revin la CREDITE cu dobânzi decente / În martie 2024, volumul creditelor de consum a CRESCUT cu aproape o treime

Gandul acum 57 minute
Politicile promovate de PSD de când a ajuns la guvernare a avut drept scop creșterea veniturilor și un trai mai bun pentru toți românii. Acest lucru a dus la o majorare a apetitului pentru credite. În martie 2024, volumul creditelor de consum a cres

Mesajul lui Edward Iordănescu înainte de meciul generaţiei de suflet, cu Olanda: „Ne dorim enorm o calificare”

Mediafax acum 6 ore
România întâlneşte Olanda în penultimul meci din optimile de finală ale UEFA Euro 2024, la Munchen, înainte ca Austria să înfrunte Turcia la Leipzig. Optimile de finală ale UEFA EURO 2024 se încheie marţi, România încercând să scrie un nou capitol î

Fundația Vodafone oferă gratuit 48 de lecții digitale despre mediu, inteligență digitală, robotică și meseriile viitorului pe platforma www.scoaladinviitor.ro

G4Media acum 2 ore
48 de activități de învățare despre mediu și ecologie, inteligență digitală, robotică și utilizarea noilor tehnologii în meseriile viitorului Robotul Vi îi va însoți pe elevi în aventura cunoașterii Sesiuni de formare a cadrelor didactice organizate

Vremea

București
acum

35°
mar.

20°/38°
mie.

18°/25°
joi

17°/28°
vin.

19°/31°
Iasi
acum

33°
mar.

19°/33°
mie.

15°/21°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/31°
mie.

21°/28°
joi

19°/26°
vin.

20°/30°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

17°/26°
mie.

13°/17°
joi

12°/21°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/22°
mie.

14°/24°
joi

14°/26°
vin.

15°/29°