Regizorii Radu Muntean, Marian Crişan, Radu Jude şi Tudor Giurgiu analizează condiţia de artist faţă în faţă cu cea comercială, înlăturând graniţa dintre a face film şi a face reclamă. Dacă Radu Jude vorbeşte despre felul în care afişele publicitare ale lui Toulouse-Lautrec pot fi considerate opere de artă, Radu Muntean este tranşant: „în publicitate nu sunt autor“.
Marian Crişan, autor al filmului „Morgen", debutul său în lungmetraj, care a primit în această vară patru premii la Festivalul de Film de la Locarno, şi-a câştigat existenţa timp de aproape 10 ani filmând peste 150 de videoclipuri şi reclame. O perioadă despre care vorbeşte cu seninătate ca despre o necesitate pentru a-şi putea susţine demersurile artistice: „Asta mi-a creat libertatea şi timpul de a continua să dezvolt proiectele mele de cinema, scurtmetrajele la început şi, apoi, lungmetrajul". Lucrul comercial nu e, pentru Marian Crişan, un compromis necesar, e mai degrabă „ca un antrenament înainte de competiţie". „Trebuie să filmezi tot timpul şi să îţi pui problema unei filmări, indiferent dacă e comercială sau nu. O filmare are regulile ei şi indiferent dacă e comercială sau nu, e un proces de construcţie şi descoperire care te ajută să dobândeşti o anumită dexteritate. Nu cred în complexul de comercial versus artă", explică regizorul. Cât priveşte partea de artă dintr-un spot sau videoclip, Marian Crişan propune să nu subestimăm sau supraestimăm lucrurile. „Spoturile şi videoclipurile sunt nişte lucrări de prezentare a unor produse sau artişti şi au un scop diferit decât filmul. Ele comunică mesaje, imagini spre un public consumator cât mai larg posibil".
Videoclipul, o artă experimentală
Radu Jude a pus experienţa din publicitate în lungmetrajul „Cea mai fericită fată din lume“ (2009)
Filmul, în schimb, spune regizorul, „poate să fie de public sau dimpotrivă, să nu ţinte