Statul “reformat” al lui Traian Băsescu seamănă tot mai mult cu o satrapie orientală şi tot mai puţin cu o democraţie modernă. România de azi funcţionează după un singur principiu imuabil: cel al atotputerniciei lui Zeus de la Cotroceni. Orice alte reguli sunt subordonate “pohtelor” puterii portocalii.

Legile se schimbă în funcţie de interese conjuncturale, sunt haotice şi contradictorii. Se aplică selectiv şi, mai nou, retroactiv… Statul a devenit un partener imprevizibil şi lipsit de onestitate în relaţia cu cetăţeanul. Un partener plin de pretenţii, dar liber de orice obligaţii. Guvernanţii noştri dau senzaţia că fac un hatâr naţiunii achitând pensiile şi salariile. Ca şi când ar fi vorba despre o pomană plătită din buzunarul aleşilor, pe care gloata nerecunoscătoare are neobrăzarea să o comenteze. “Atât avem, atât vă dăm!” – repetă enervaţi mai-marii neamului, în frunte cu preşedintele şi premierul. În viziunea lor “de dreapta”, orice venit care depăşeşte salariul minim este deja nesimţit. Şi trebuie musai tăiat, ca să rămână mai mulţi bani pentru investiţii. Investiţii în bunăstarea clientelei portocalii…

În România lui Băsescu şi Boc, pensiile sunt privilegii pe care cârmuirea le poate retrage unilateral, drepturile colective sunt oricând suspendabile. Guvernanţii explică fără să li se clintească un muşchi pe faţă că desfiinţarea şcolilor înseamnă modernizarea Învăţământului şi că închiderea spitalelor este benefică pentru sistemul sanitar.

Instituţiile statului au devenit simple decoruri butaforice în care evoluează dezinvolt personajele puterii, transmiţând mereu acelaşi mesaj: “Ciocu’ mic, noi avem pâinea şi cuţitul! Noi facem şi desfacem regulile jocului”.

Protecţia politică a înlocuit protecţia legii. Puterea judecătorească a fost, de facto, abolită. Guvernul ignoră suveran deciziile care nu-i convin, ca şi când hotărârile instanţe