Controlorii de trafic aerian ruşi de la aerodromul militar din Smolensk i-au indus în eroare pe piloţii aeronavei preşedintelui polonez Lech Kaczynski, care s-a prăbuşit la 10 aprilie. La această concluzie au ajuns anchetatorii polonezi, spre deosebire de omologii lor din Rusia. În raportul acestora din urmă, publicat la începutul acestui an, se arăta, că "deficienţele în pregătirea echipajului şi a zborului" ar fi fost cauza tragediei aviatice.
Explicaţia este cu totul alta în raportul polonez. Cu câteva minute înainte de prăbuşire, pe când avionul polonez se afla de fapt "mai sus cu 130 de metri şi deviase cu 80 de metri de la axa pistei (...) controlorii ruşi au declarat că poziţia acestuia este corectă, în loc să someze piloţii să rectifice cursul", a declarat un oficial din cadrul comisiei de anchetă, potrivit AFP.
Conform vicepreşedintelui comisiei, colonelul Miroslaw Grochowski, "controlorii, supuşi unei presiuni intense, au comis multe erori, nesprijinind suficient echipajul avionului în timpul aterizării pe condiţii extrem de dificile". "Controlorii se aflau la limita rezistenţei fizice", după ce coordonaseră aterizarea in extremis a unui prim avion polonez, iar un altul a renunţat să aterizeze, a precizat colonelul.
Raportul polonez subliniază "absenţa reacţiei, absenţa informaţiei că echipajul nu era pe pista bună".
Controlorii "ar fi trebuit să dea mai devreme (...) ordinul de a accelera" - comandă ce avea să vină cu trei secunde după ce pilotul începuse manevra, pe când se afla la 70 metri de sol. Comisia de anchetă poloneză acuză şi faptul că turnul de control de la Smolensk a transmis echipajului informaţii insuficiente despre condiţiile meteo nefavorabile.
Controlorii de trafic aerian ruşi de la aerodromul militar din Smolensk i-au indus în eroare pe piloţii aeronavei preşedintelui polonez Lech Kaczynski, care s-a