În acest an urmează să fie redeschis Muzeul Naţional de lstorie Naturală "Grigore Antipa"(MNINGA), complet reamenajat după o investiţie de aproximativ 13 milioane de euro, sumă alocată de Ministerul Culturii.
Proiectul reamenajării presupune realizarea unei "noi forme de organizare a spaţiului expoziţional, atât în ceea ce priveşte tematica ştiinţifică cât şi proiectul de amenajare care să includă dotări la standarde internaţionale, cu respectarea normele muzeologice, muzeotehnice şi de conservare absolut necesare realizării unei expoziţii", după cum explică Sergiu Olteanu, coordonator PR Artex Services International, firma care lucrează în acest moment pentru noul concept.
Spre deosebire de ”vechiul” Antipa, noul spaţiu va fi unul interactiv, cu proiecţii 3D, spaţii de relaxare şi informare, lumini care să pună în valoare exponatele şi va avea inclusiv o cafenea unde pasionaţii de natură să poată comenta ce au văzut în muzeu.
"Muzeul modern creat de Artex este astfel conceput încât, printr-o abordare interactivă, oferă vizitatorului ocazia de a lua parte la o călătorie iniţiatică, generatoare de problematici, întrebări sau răspunsuri, în esenţă o experienţă unică, benefică şi personală.
Muzeul nu va mai fi un spaţiu static ci unul dinamic, invitând publicul să descopere o instituţie modernă. Pentru ca circuitul de vizitare să fie cât mai confortabil pentru public, au fost concepute câteva puncte de atracţie menite să suscite interesul vizitatorului şi să-l determine să continue vizita. Însă, expozitia permanentă a MNINGA nu se va rezuma la câteva zone interesante. Vizitarea muzeului va fi o experienţă în ansamblu, nu va scoate în evidenţă anumite săli sau exponate", precizează Olteanu.
Proiectul de reamenajare a Muzeului Naţional de lstorie Naturală "Grigore Antipa" a început în 2009 şi ar urma să fie finalizat până la jumătatea acestui