Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un nou zgârie-nori, înalt de 105 metri, ar putea fi construit în Capitală, lângă Parcul Floreasca

Publicat in Romania Libera, miercuri 19 ianuarie 2011 ·

Patru blocuri turn, dintre care unul de 25 etaje şi 105 metri înălţime, ar putea fi construite lângă Parcul Floreasca din Capitală, potrivit unui proiect de hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), aflat în dezbatere publică, informează NewsIn.

SC. Primăverii Gardens este firma care ar putea primi dreptul ca, pe un teren de 27.742 metri pătraţi, să constuiască patru blocuri, două de 15 etaje, unul de 20 şi unul de 25, care să aibă şi trei niveluri la subsol. Terenul este delimitat la nord de Bulevardul Mircea Eliade, la vest de Parcul Floreasca, iar la est de Calea Floreasca.

Consilierii Capitalei au votat, în ultimii doi ani, mai multe planuri urbanistice zonale ce permit construirea de clădiri cu înălţimi mari, majoritatea acestora având aprobarea arhitecţilor municipalităţii.

Cea mai înaltă clădire, cu 34 de etaje şi 155 de metri înălţime, ar urma să apară pe malul Dâmboviţei, în cadrul proiectului Dâmboviţa Center.Un alt bloc turn, înalt de 140 metri, ar putea fi construit pe Şoseaua Petricani din sectorul 2, iar unul de 120 metri - pe Bulevardul Poligrafiei din sectorul 1.

Consilierii Capitalei au mai aprobat un bloc turn care va fi amplasat în sectorul 6 şi, conform aprobării date de Autoritatea Aeronautică Civilă, va putea avea înălţimea de 116 metri. Un alt bloc turn aprobat de edilii Capitalei va măsura 90 de metri şi va fi amplasat în sectorul 3, pe bulevardul Basarabiei.

În prezent, cea mai înaltă clădire din Bucureşti, funcţională pe toate nivelurile, este hotelul Intercontinental, care măsoară 86 de metri, urmat de Casa Presei Libere şi de Palatul Parlamentului, fără a lua în calcul antenele de pe prima şi, respectiv, colina pe care este construită cea de-a doua. Dintre clădirile construite după 1990, cea mai înaltă este sediul BRD din Piaţa Victoriei, care are 79 de metri.

Patru blocuri turn, di

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei . Unde au ajuns aeronavele

Ziua Constanta acum 36 minute
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Potrivit MApN, aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea

Guvernul a luat o măsură prin care deciziile de recalculare a pensiilor vor fi distribuite de Poşta Română

News.ro acum o ora
Guvernul a aprobat, vineri, o ordonanţă de urgenţă care prevede ca Poşta Română să fie instituţia care să ofere servicii integrate de pregătire şi expediere a plicurilor care conţin deciziile privind recalcularea pensiilor din sistemul public. „Dato

Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova, condamnat la 15 ani de închisoare / El este obligat să achite 600.000 de euro către familia victimei / Decizia nu este definitivă

News.ro acum 58 minute
Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Dolj, la 15 ani de închisoare. De asemenea, el este obligat să achite în total 600.000 de euro către familia victimei şi 200.000 de lei c

Constantin: Guvernul monitorizează zborurile anulate care au legătură cu aeroporturile româneşti. Românii au dreptul şi pot deschide litigii pentru a solicita despăgubiri către acele companii

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin i-a îndemnat pe românii care au fost afectaţi de zborurile anulate să deschidă litigii ca să ceară despăgubiri companiilor. Acesta a adăugat că Executivul monitorizează zborurile anulate care au le

Rusia amenință Occidentul cu ”o confruntare directă” ca urmare a unei ”intensificări” a zborurilor dronelor SUA la Marea Neagră

Ziare.com acum 21 minute
Rusia ameninţă vineri, 28 iunie, Occidentul cu o ”confruntare directă”, din cauza unei ”intensificări” a zborurilor dronelor militare americane la Marea Neagră, în largul Ucrainei, la câteva zile după primele ameninţări vizând Washingtonul, în urma

Ucraina cere un scut aerian cu sisteme în România şi Polonia / Subiectul ar putea fi abordat la summitul NATO, potrivit Kievului

G4Media acum o ora
Lipsită de mijloace antiaeriene suficiente pentru a se proteja de potopul de foc rusesc, Ucraina îşi presează aliaţii să stabilească o zonă de excludere aeriană în vestul teritoriului său cu ajutorul unor sisteme antiaeriene desfăşurate în Polonia ş

Un bărbat din Toplița și-a pierdut viața după ce a fost înjunghiat de concubina sa

Informația Harghitei acum 38 minute
Un bărbat din municipiul Toplița a murit în spital după ce a fost înjunghiat, joi seara, de concubina sa. Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Harghita a informat, vineri, că în data de 27 iunie, în jurul orei 20:30, polițișt

Ministerul Mediului pune în aplicare planul de relocare a urşilor „cerşetori” de pe Transfăgărăşan

Mediafax acum o ora
Ministrul Mediului Mircea Fechet a vizitat joi zona Lacul Vidraru şi Transfăgărăşan, pentru a evalua personal situaţia exemplarelor de urs care ies frecvent la drumul auto şi interacţionează cu turiştii. La întâlnirea din teren a participat prefectu

Horoscop pentru vineri, 28 iunie 2024. Mentalul este răscolit pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 8 ore
Berbec Chiar daca esti implicat in multe treburi, ti-ar prinde bine un tratament de infrumusetare sau ingrijire corporala. Gandurile iti zboara mai mult la distractii, prieteni sau la bugetul personal disponibil pentru cheltuielile tale personale.

Premierul Marcel Ciolacu îi va invita pe toţi liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună calendarul alegerilor. ”Topăiala pe calendar afectează încrederea”

Ziarul Financiar acum 2 ore
Înaintea şedinţei de Guvern, Ciolacu a afirmat că se bucură că până acum actul guvernamental nu a fost afectat de tensiunile politice. „Am înţeles cu toţii că acest guvern nu este al coaliţiei sau al vreunui partid politic, este Guvernul României. T

Vremea

București
acum

33°
vin.

17°/33°
sâm.

22°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

32°
vin.

21°/32°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
Timisoara
acum

31°
vin.

18°/31°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/34°