Deunăzi mă uitam la televizor la un program de muzică. Nu ştiu care şi nici nu este important. Dar important e că m-am plictisit repede şi am rugat-o pe Ana, mătuşa mea, să schimbe canalul. Nu ştiu cum fac eu, dar mereu ba îl închid, ba dau peste un canal care nu-mi place deloc. E plin de purici mereu şi nu poţi vedea nimic la el. Doar alb şi gri, nu tu desene, nu tu muzică... şi mă supăr şi încep să plâng. Deci nu!
Tot butonând canalele, adică telecomanda, Ana a descoperit un program unde o doamnă prezenta mândră nevoie mare, cum face ea o salată atât de bună, că şi câinii mai cer încă o porţie. Ne-am uitat unul la altul, eu şi mătuşa mea adică, zâmbind uşor şi pofticioşi. Ei, tot ce pot să vă spun este că m-am enervat şi-am zis că trebuie să fac şi eu o salată, nu de alta, dar parcă m-am săturat de atâtea tocăniţe, ciorbe şi biscuiţi cu lapte.
Am deschis cu vitejie frigiderul şi am „fotografiat” tot ce era în el. Plin de verdeaţă, legume de tot felul, fructe şi... lapte. cum laptele încerc să-l ocolesc pe timpul zilei, am înhăţat legumele de erau mai aproape şi le-am pus pe un scaun. Aveam ţelină, morcovi, păstârnac dar şi fasole verde, ciuperci şi ardei capia. Cel mai mult mi-au plăcut dovleceii. Mici şi rotunzi, de un verde atât de liniştitor... mă făceau să mă gândesc la zilele petrecute la ţară. Ce păcat că e aşa frig afară, dar curând o să răsară iar soarele printre nori, o să vedeţi voi. Atunci să te ţii legume şi fructe pe tarabe, în grădină şi, mai important, în farfurie. O să fie o explozie de vitamine şi minerale, culori şi forme.
La pas cu... salata
Am lăsat imaginaţia deoparte momentan şi m-am apucat să prepar salata. M-a ajutat Ana să curăţ şi să tai legumele, apoi unele le-a fiert sau înmuiat pe foc. Le-am pus pe toate în castron şi ne-am apucat de sos. Pentru că îmi era teamă să nu cumva să vărs ingredientele, am pus
