„Sunt foarte furioasă pe soacra mea şi nu ştiu cum să scap de furia asta”, mi-a spus zilele trecute o femeie. „Concentrează-te asupra calităţilor soacrei tale, trebuie să aibă şi calităţi”, i-am sugerat. „Se poate, dar eu nu-i găsesc nici o calitate”, s-a plâns femeia. „A venit să te ajute când ai născut copilul?”, am întrebat-o. „Da, a venit. I-a făcut primele băiţe, a stat un timp la noi”, mi-a spus ea. „Vezi, putea să nu vină la tine. Faptul că ea a venit este de apreciat. Poate uneori ţi-a spus un cuvânt plăcut şi asta-i de apreciat. Poate alteori ţi-a dat bani şi ai trecut peste asta ca şi cum ţi s-ar fi cuvenit. Nimic nu ţi se cuvine din ce face alt om şi de aceea simplul fapt că el spune un cuvânt frumos sau cine ştie ce lucru mărunt face pentru tine, inclusiv acela de a găti, de exemplu, este de apreciat şi se naşte de undeva, din energia calităţilor acelei persoane.”

După câteva întrebări şi tatonări, am rugat-o pe femeia cu pricina să-şi identifice câteva calităţi personale. Surprinzător, ea mi-a spus; „Nu-mi găsesc mie nici o calitate. Eu îmi găsesc şi îmi văd numai defecte. Din cauza asta cred că toată lumea are o impresie rea despre mine.” „Asta ţi se întâmplă atunci când te concentrezi cu mintea asupra defectelor tale, ca şi asupra defectelor altora, fie soacra, fie soţul, părinţii, prietenii sau cunoscuţii. Secretul este «direcţia în care te concentrezi; spre calităţi sau spre defecte. Toţi avem de toate, asta-i natura umană. Ce alegi să vezi, calităţi sau defecte?»„

Obiceiul de a fi continuu cârcotaş, a căuta nod în papură, a găsi defectele altora, a căuta lucrurile rele, cele ce pot fi criticate, a vedea părţile slabe, părţile lipsă şi tot ce ne displace la noi sau la alţi oameni, la situaţiile vieţii şi chiar la obiectele lumii este una dintre cele mai distructive alegeri pe care le facem pentru noi înşine. Un singur gând atrage două