Bătălia pentru pensii militare, care pe alocuri ia aspectul unei lupte oarbe pentru privilegii, scoate în evidenţă două hibe majore: oportunismul unor cetăţeni şi imbecilitatea unor conducători.
Cunosc militari rezervişti absolut rezonabili, care au înţeles că pensia pe care o încasau - de exemplu, 5.200 de lei pentru un colonel pensionat la 48 de ani - este nejustificat de mare. De aceea, n-au protestat în niciun fel când, după recalculare, au rămas cu 1.800-2.200 de lei.
Tocmai având aceste exemple, nu pot înţelege cum un alt colonel ţipă ca din gură de şarpe, la televizor, că i-a scăzut pensia la jumătate. Sigur, jumătatea rămasă se apropie de 3.000 de lei. De asemenea, micile ecrane sunt invadate de generali care suferă pentru că nu mai încasează 10.000 sau 12.000 de lei pe lună, ci doar 5-6.000...
Oare nu le-o fi un pic de jenă? S-or fi întrebat ei dacă e normal să ia pensii mai mari decât le-a fost leafa? Sau pensii duble faţă de salariile actualilor ofiţeri activi? Cu medicii, profesorii, inginerii etc. nu mai facem comparaţie, că iar se supără vreun Moş Teacă...
Dar nici cu statul român nu mi-e ruşine! E corect, necesar şi etic să recalculezi pensiile militarilor, să le pui într-o ordine logică şi într-o corespondenţă cu restul societăţii, dar această operaţiune trebuie făcută impecabil. Adică să rezolvi două probleme esenţiale.
1. Să nu pui pe drumuri zeci de mii de pensionari (unii dintre ei bătrâni şi/sau bolnavi), obligaţi să-şi caute hârtiile şi chitanţele prin toate judeţele pe unde au activat ca militari. Treaba asta trebuie s-o facă aparatul funcţionăresc al statului. Pensionarul rezervist să depună un dosar în care să menţioneze toate unităţile militare din cariera sa, inclusiv perioada, iar statul să se ocupe de completarea dosarului cu hârtiile necesare.
2. Să faci toate recalculările de la aceeaşi dată, nu pentr
