Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful Poliţiei Române: Posturile de poliţie vor fi desfiinţate

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 20 ianuarie 2011 ·

Şeful Poliţiei Române, chestorul principal Liviu Popa, a declarat, astăzi, la Bistriţa că posturile de poliţie comunale vor fi desfiinţate, pentru că reprezintă „un lux”. Sursa: FERI PREDESCU

Popa a adăugat că speră să poată face public, până la jumătatea lunii februarie, proiectul de reformare a Poliţiei, care ar putea fi aplicat cel târziu de la 1 mai anul acesta. În baza acestuia, 2.834 de posturi de poliţie comunale vor fi desfiinţate, acestea urmând să fie comasate în secţii de poliţie regionale. Cu alte cuvinte, localităţile rurale nu vor rămâne fără poliţie, care va fi doar reorganizată.

„Este o reformare atât din perspectivă structurală, cât şi din perspectivă funcţională a poliţiei. Sunt câteva lucruri pe care dorim să le reorganizăm în poliţie. Deocamdată, vă spun la modul cel mai sincer, nu este definitiv, de aceea nu pot să vă spun acum foarte clar. Vorbim despre o restructurare a poliţiei rurale, o desfiinţare a posturilor de poliţie, vorbim despre reînfiinţarea unor structuri, cum ar fi sectoristul, vorbim despre dezvoltarea unor concepte care să aducă mai multă eficienţă şi orientare a resurselor spre priorităţi”, a declarat Popa.

Potrivit acestuia, în mediul rural, nu va fi o reducere de personal. „Iar poliţiştii nu vor pierde la salariu, pentru că vor fi sectorişti”, a mai adăugat şeful Poliţiei Române. Acesta a precizat că imobilele în care funcţionează în acest moment secţiile de poliţie comunale vor fi transformate, în cazul în care aparţin Inspectoratului General al Poliţiei, fie in locuinţe de serviciu, fie în case de odihnă sau chiar se va renunţa la ele.

În plus, a explicat Liviu Popa, există orașe în România care nu ar avea nevoie de poliţie, dar pentru care se cheltuiesc mult mai mulţi bani decât pentru un post de poliţie al unei comune de aceeaşi mărime. „Nu vă supăraţi, în judeţul Bihor sunt zece orașe. Valea lui Mihai

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum o ora
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 4 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum o ora
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

ISU Giurgiu Minivacanța de Rusalii, în siguranță

Ziua Constanta acum o ora
COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 238 din 21.06.2024 Minivacanța de Rusalii, în siguranță Pompierii vor fi la datorie în perioada 22-24 iunie a.c. Aceștia vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferit

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Cei 27 confirmă deschiderea la 25 iunie a negocierilor de aderare la UE ale R.Moldova şi Ucraina

News.ro acum 38 minute
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP. Miniştrii Finanţelor din

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 5 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Vremea

București
acum

32°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

28°
vin.

20°/28°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°