Anunţul preşedintelui, care s-a declarat în favoarea finanţării campaniilor electorale pentru locale şi parlamentare de la bugetul de stat sau de la bugetele locale ridică întrebări, naşte controverse şi nemulţumiri, dar e ancorat în realitate. Ai putea să-l acuzi pe preşedinte că, intervenind în activitatea de legiferare, îşi depăşeşte atribuţiile, sau, din contră, că nu a adus până acum în discuţie acest lucru. Ai putea să te revolţi şi să spui că, pe fondul sărăciei aproape sufocante în care se zbat majoritatea românilor, cheltuiala asta este inoportună. Ai putea să te întrebi ce urmăreşte Traian Băsescu : să cureţe mediul politic ori să transmită mesajul unei distanţări de grupul oligarhic din P.D.-L. şi al unei apropieri de aripa intelectuală? Dar nu poţi să te prefaci că nu vezi că, în această luare de poziţie, există un argument solid : finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale este (sau poate fi) strâns legată de fenomenul de corupţie – o problemă general cunoscută, dar şi general acceptată..
În iunie anul trecut, Cristian Preda sublinia necesitatea finanţării exclusiv din resurse publice a partidelor politice, inclusiv a campaniilor electorale : “Problema este că în campanii se folosesc resurse private care mai apoi sunt convertite în reţele de clientelism. (...) În plus, resursele angajate în iniţiative private sunt enorme”, declara într-un interviu acordat TIMPOLIS. Câteva luni mai târziu, în decembrie, în cadrul conferinţei internaţionale „Consolidarea integrităţii politice în partidele de centru-dreapta din Europa de Sud-Est”, Monica Macovei mergea pe aceeaşi idee, acuzând că finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale este strâns legată de fenomenul de corupţie. Mecanismul e simplu : un om de afaceri finanţează un partid, îndeosebi în campanii electorale, fără chitanţe, după care fie prim
