O soluţie de echilibu între flexibilizarea relaţiilor de muncă şi securitatea pe piaţa muncii este principiul pe care guvernanţii încearcă să-l susţină prin noile modificări la Codul Muncii.
Introducerea principiului de flexsecuritate în legislaţia care reglementează relaţiile de muncă ar putea fi un element-cheie în viitorul Cod al muncii. Principiul stabileşte un echilibru între flexibilitatea angajaţilor şi securitatea socială şi este sprijinit activ de Uniunea Europeană, prin diverse proiecte, spune secretarul general al Alianţei Confederaţiilor Patronale din România (ACPR), Adrian Izvoranu.
„În majoritatea ţărilor europene, conceptul de flexsecuritatea se regăseşte aplicat în legislaţia specifică, dar nu şi în România. Atât patronatele, cât şi sindicatele au agreat în cadrul negocierilor acest principiu. Uniunea Europeană sprijină activ diverse programe, asigură fonduri, tocmai pentru ca acest principiu să fie integrat în legislaţie", a precizat Adrian Izvoranu.
Guvernanţii vor flexibilitate fără securitate
Negocierile privind proiectul noului Cod al Muncii, care include nu mai puţin de 79 de modificări la forma actuală, se vor concretiza printr-un punct de vedere comun al confederaţiilor sindicale şi patronale, acesta urmând să fie transmis, la sfârşitul săptămânii, premierului Emil Boc. Preşedintele Con-fe-de-raţiei Sindicatelor Democratice din România (CSDR), Iacob Baciu, ne-a declarat că va exista cu siguranţă un punct de vedere comun al sindicatelor şi patronatelor asupra noilor modificări la legislaţia muncii. Iacob Baciu a mai subliniat că, deşi sindicatele şi patronatele agreează practica europeană privind flexsecuritatea, „reprezentanţii Guvernului înţeleg să aplice acest principiu doar când discută de flexibilitate, nu şi de securitatea muncii".
„Principiul flexsecurităţii trebuie respectat în totalitate, nu separând pe co