Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristina Neagu şi-a prelungit contractul cu Oltchim Râmnicu Vâlcea

Publicat in Romania Libera, vineri 21 ianuarie 2011 ·

Cea mai bună handbalistă din lume în anul 2010, Cristina Neagu, a decis să-şi prelungească înţelegerea cu Oltchim Râmnicu Vâlcea, ea semnând, vineri, noul contract într-un cadru festiv, alături de reprezentanţi ai sponsorilor, potrivit Mediafax.

Alături de Neagu, au mai semnat prelungirea contractelor Iulia Curea, Adina Fiera Fiera, Roxana Han, Steluţa Luca, Oana Manea, Adriana Nechita, Mihaela Smedescu, Ionela Gâlcă, Talida Tolnai şi Patricia Vizitiu. Încă se poartă negocieri cu Yeliz Ozel, Paula Ungureanu şi Anastasia Pidpalova.

"Am dorit ca în această lună să semnăm prelungirea contractelor cu handbalistele ale căror acorduri expiră în această vară. Am insistat ca acest lucru să se întâmple înainte de începerea meciurilor din grupele principale ale Ligii Campionilor. Nu vrem ca jucătoarele să se gândească la ce vor face de la vară încolo sau să fie asaltate de alte oferte. Trebuie să le stea gândul numai la Liga Campionilor, obiectivul rămâne accederea în finală. Cu celelalte trei jucătoare vom finaliza discuţiile în perioada imediat următoare", a declarat managerul general al SC Oltchim, Constantin Roibu.

La rândul său, Cristina Neagu a declarat că nu regretă că nu a plecat la Viborg şi că a semnat "cu sufletul". "Am semnat din mai multe motive, nu mi-a fost greu să iau această decizie. Am semnat cu sufletul. Suporterii m-au impresionat, ataşamentul lor m-a emoţionat. Am semnat şi pentru că la Otchim există domnul Roibu, o persoană deosebită, căreia nu am ce să-i reproşez. De asemenea, am ales să rămân la Oltchim pentru prieteni, pentru colege şi familie. M-a flatat oferta de la Viborg, dar mă bucur că am rămas la Vâlcea. Vreau să câştigăm cupa, să dovedim că suntem mai tari ca Viborg", a spus Neagu.

De vineri, CS Oltchim are şi un unou vicepreşedinte, Raluca Covaci, fiica tehnicianului Maria Covaci, impresarul Cristinei Neagu.

Cea m

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei . Unde au ajuns aeronavele

Ziua Constanta acum 27 minute
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Potrivit MApN, aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea

Guvernul a luat o măsură prin care deciziile de recalculare a pensiilor vor fi distribuite de Poşta Română

News.ro acum o ora
Guvernul a aprobat, vineri, o ordonanţă de urgenţă care prevede ca Poşta Română să fie instituţia care să ofere servicii integrate de pregătire şi expediere a plicurilor care conţin deciziile privind recalcularea pensiilor din sistemul public. „Dato

Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova, condamnat la 15 ani de închisoare / El este obligat să achite 600.000 de euro către familia victimei / Decizia nu este definitivă

News.ro acum 49 minute
Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Dolj, la 15 ani de închisoare. De asemenea, el este obligat să achite în total 600.000 de euro către familia victimei şi 200.000 de lei c

Constantin: Guvernul monitorizează zborurile anulate care au legătură cu aeroporturile româneşti. Românii au dreptul şi pot deschide litigii pentru a solicita despăgubiri către acele companii

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin i-a îndemnat pe românii care au fost afectaţi de zborurile anulate să deschidă litigii ca să ceară despăgubiri companiilor. Acesta a adăugat că Executivul monitorizează zborurile anulate care au le

Rusia amenință Occidentul cu ”o confruntare directă” ca urmare a unei ”intensificări” a zborurilor dronelor SUA la Marea Neagră

Ziare.com acum 12 minute
Rusia ameninţă vineri, 28 iunie, Occidentul cu o ”confruntare directă”, din cauza unei ”intensificări” a zborurilor dronelor militare americane la Marea Neagră, în largul Ucrainei, la câteva zile după primele ameninţări vizând Washingtonul, în urma

Ucraina cere un scut aerian cu sisteme în România şi Polonia / Subiectul ar putea fi abordat la summitul NATO, potrivit Kievului

G4Media acum 55 minute
Lipsită de mijloace antiaeriene suficiente pentru a se proteja de potopul de foc rusesc, Ucraina îşi presează aliaţii să stabilească o zonă de excludere aeriană în vestul teritoriului său cu ajutorul unor sisteme antiaeriene desfăşurate în Polonia ş

Un bărbat din Toplița și-a pierdut viața după ce a fost înjunghiat de concubina sa

Informația Harghitei acum 29 minute
Un bărbat din municipiul Toplița a murit în spital după ce a fost înjunghiat, joi seara, de concubina sa. Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Harghita a informat, vineri, că în data de 27 iunie, în jurul orei 20:30, polițișt

Ministerul Mediului pune în aplicare planul de relocare a urşilor „cerşetori” de pe Transfăgărăşan

Mediafax acum o ora
Ministrul Mediului Mircea Fechet a vizitat joi zona Lacul Vidraru şi Transfăgărăşan, pentru a evalua personal situaţia exemplarelor de urs care ies frecvent la drumul auto şi interacţionează cu turiştii. La întâlnirea din teren a participat prefectu

Horoscop pentru vineri, 28 iunie 2024. Mentalul este răscolit pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 8 ore
Berbec Chiar daca esti implicat in multe treburi, ti-ar prinde bine un tratament de infrumusetare sau ingrijire corporala. Gandurile iti zboara mai mult la distractii, prieteni sau la bugetul personal disponibil pentru cheltuielile tale personale.

Premierul Marcel Ciolacu îi va invita pe toţi liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună calendarul alegerilor. ”Topăiala pe calendar afectează încrederea”

Ziarul Financiar acum o ora
Înaintea şedinţei de Guvern, Ciolacu a afirmat că se bucură că până acum actul guvernamental nu a fost afectat de tensiunile politice. „Am înţeles cu toţii că acest guvern nu este al coaliţiei sau al vreunui partid politic, este Guvernul României. T

Vremea

București
acum

32°
vin.

17°/32°
sâm.

22°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/34°
Constanta
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
Timisoara
acum

31°
vin.

18°/31°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/34°