Bedros Horasangian este unul dintre prozatorii optzecişti cei mai interesanţi, considerat şi unul dintre cei mai promiţători, după momentul dublului debut din 1984, cu volumele de proză scurtă Curcubeul de la miezul nopţii (Premiul USR) şi Închiderea ediţiei. Urmează alte cîteva volume de proză scurtă şi romane cu o structură tributară modelului nuvelistic: Parcul Ioanid, Sala de aşteptare, În larg,Portocala de adio (Premiul Academiei, 1987), care îi aduc o relativă celebritate şi confirmarea criticii: „unul dintre prozatorii cei mai personali ai prozei româneşti din ultimele decenii“, scrie Marian Papahagi, în Dicţionarul Scriitorilor Români (1998). Bedros HORASANGIAN, Miss Perfumado şi alte femei, Grupul Editorial Corint/Leda, Bucureşti, 2009, 320 p. Bedros Horasangian nu a ocupat o poziţie de vizibilitate sau de lider în grupurile optzeciste, nu este unul dintre scriitorii consideraţi „de top“ – ca imagine –, deşi cărţile sale din anii ’80 se ridică la acest nivel, iar după 1990 nu dă nici o „lovitură“ mediatică prin cele trei romane publicate. Miss Perfumado şi alte femei (Editura Leda, 2009) ar putea să schimbe cu totul această situaţie, în sensul potenţialului succes de public – pentru că cititorul român se pare că vrea cărţi, mai ales traduceri, despre lumea contemporană. Iar Bedros Horasangian a scris o astfel de carte, care poate părea o traducere, să spunem, dintr-un scriitor american la modă – prin scriitură, subiectul poveştilor, atmosferă şi personaje. Adică nimic tipic românesc, în afară de cîteva aluzii la românii care muncesc „afară“. O carte care ar putea să apară la fel de bine la Bucureşti, la Paris, la New York, la Napoli, Istanbul sau Berlin – şi am enumerat doar cîteva dintre „locaţiile“ în care se plasează acţiunea acestor povestiri. O carte pentru un public internaţional, cosmopolit, cum se scriu mai rar pe la noi, unde culoarea locală