Claudiu Komartin, un poet contemporan în vârstă de numai 27 de ani este unul dintre cei mai reprezentativi poeţi ai generaţiei de azi. Până în prezent, Komartin a publicat trei volume de poezie: Păpuşarul şi alte insomnii (Editura Vinea, 2003, 2007) - debutând la doar 20 de ani, Circul domestic (Editura Cartea Românească, 2005) şi, Un anotimp în Berceni (Editura Cartier, 2009, 2010).Într-un interviu acordat romanialibera.ro, poetul vorbeşte despre valoarea operei lui Mihai Eminescu în literatura românească, dar şi despre cum îngrădeşte sistemul de învăţământ autohton libertatea de expresie a elevilor.
Care sunt cele mai stupide clişee despre Eminescu?
C.K.: Din păcate, criticii de la noi au avut tot felul de formule neinspirate de-a lungul secolului trecut cu privire la Mihai Eminescu. Clişeele principale despre Eminescu sunt: "luceafarul poeziei" sau "poetul nepereche" - deşi nu văd de ce un poet ar trebui să fie gândit ca un contra-balans al altuia. Critica s-a apropiat cu foarte mare crispare de Eminescu fiindcă criticilor li s-a părut că este modelul unic, suprem, ceea ce e greu de înţeles pentru o cultură atât de centralistă ca a noastră care persistă şi astăzi.
Faptul că o zi a culturii naţionale organizată în jurul datei naşterii lui Eminescu are toate şansele să se transforme într-o zi a discursurilor, este un semn că încă nu am ieşit din zona naţionalismului difuz în care Eminescu nu era decât un pretext în definitiv. Trăim tot felul de sentimente înălţătoare şi naţionalisme goale de conţinut.
Este adevărat că Eminescu este un mare poet european al vremii lui - unul dintre marii poeţi romantici, chiar dacă a venit ceva mai târziu decât momentul de apogeu al romantismului. Că el are influenţă durabilă pe aproape tot secolul 20 în poezia noastră, iar este un adevăr necontestabil: dacă nu exista Eminescu cu sigur