Liderul grupului Partidului Popular European din Parlamentul European, Joseph Daul, a declarat, în cadrul întâlnirii de vineri cu premierul Emil Boc, că majoritatea membrilor grupării sale vor vota raportul referitor la aderarea României la spaţiul Schengen, dacă sunt respectate criteriile de aderare, informează Mediafax.
Cei doi oficial s-au întâlnit vineri dimineaţa, la Palatul Victoria, pe agenda întâlnirii figurând aderarea România la spaţiul Schengen, politicile economice ale UE şi relaţiile cu zona estului Europei. În cadrul discuţiilor, Boc a solicitat sprijinul Partidului Popular European pentru aderarea României la Schengen. "Salut sprijinul constant al PPE pentru teme de importanţă deosebită pentru România, precum Strategia Dunării, Strategia Mării Negre, Parteneriatul Estic sau sprijinul acordat Republicii Moldova. Contăm pe acelaşi sprijin al PPE pentru aderarea României la spaţiul Schengen. România şi-a îndeplinit obligaţiile tehnice legate de aderarea la spaţiul Schengen şi nu are nevoie de un tratament privilegiat pentru aderarea la spaţiul Schengen, dar nici nu trebuie să i se aplice un tratament discriminatoriu în raport cu ceea ce au avut de îndeplinit alte state", a declarat primul ministru.
Joseph Daul a apreciat că principalul factor al aderării României la Schengen va fi respectarea criteriilor. "Pentru PPE există criterii, iar dacă acestea sunt respectate, Schengen trebuie să se extindă. Sunt om al pământului şi de aceea lucrez în fiecare zi pe brazdă şi astfel avansăm în fiecare zi. La nivelul PPE ştim că există criterii şi dacă sunt îndeplinite sunt convins că majoritatea grupului va vota raportul", a precizat Daul. Pe de altă parte, acesta a atras atenţia că poziţiile legate de amânarea aderării au la bază temerile provocate de ascensiunea naţionalismului şi populismului în Europa, temeri care sunt legitime. "Sunteţi om politi