Găman şi Bărboianu au rupt tăcerea şi i-a adus acuze grave lui Mititelu: "Un ticălos mincinos!"
Acuzele incendiare continuă în Bănie. Aseară, cu Victor Piţurcă invitat în studioul televiziunii locale 3TV, "fugarii" de la Ştiinţa au intervenit telefonic şi l-au făcut praf pe Mititelu. "Nu mă mai întorc la Universitatea atît timp cît este Adrian Mititelu! E un loc în care domneşte minciuna, amatorismul, sclavia! Nu vedeţi cum a procedat cu domnul Piţurcă, dar mai ales cu noi, jucătorii?! Mititelu ne-a promis multe, şi luna de pe cer, dar nu s-a ţinut de cuvînt. Am şi bani de doi ani neprimiţi. În acest moment, sînt neplătit de patru luni. Mesajul meu către suporteri este că nu mai suportam sclavia, de aceea am plecat. N-am sărit pe geam, am ieşit pe uşă”, au răbufnit Valerică Găman şi Bărboianu.
Găman a ripostat după ce Mititelu l-a numit "ticălos": "Aoleu, păi, cîte ticăloşenii au fost la Universitatea şi nu au fost descoperite!... Se laudă că el m-a făcut fotbalist, dar mereu mă jignea. Am primit telefoane, m-a făcut nemernic! Am aflat şi eu că domnul Mititelu l-a certat pe Ovidiu Stîngă, reproşîndu-i de ce mă forţează pe mine. Cu Piţurcă ne simţeam protejaţi".
"Suporterii să nu fie supăraţi pentru că tot ce am făcut e spre binele nostru! Să se termine cu această sclavie!"
"Faţă de alţii, eu am demonstrat că merit să îmbrac tricoul acestei echipe, dar nici aşa nu este bine. Nu ne-a spus Piţurcă să plecăm de la echipă"
"Din momentul în care Mititelu i-a închis uşa domnului Piţurcă, pentru mine totul a devenit zero! Regret că se destramă echipa. Atmosfera e proastă, mulţi vor să plece, dar încă n-au curajul"
Valerică Găman
8 titulari din tur nu mai sînt în acest moment la Universitatea: Stanca, Dorel Stoica, Piţurcă jr., Wobay, Dina, Dilevski, Bărboianu şi Găman
@N