Cristian Paturca a plecat astazi defintiv. Trist si prematur, neimplinit. In destinul nefericit si tragic al acestui om este concentrata parca intreaga istorie la fel de nefericita si tragica a anticomunismului, in care el a crezut.
Cristian Patruca, omul care a insufletit marea demonstratie anticomunista din Piata Universitatii, a murit sarac, aruncat la marginea societatii, rapus de o boala a mizeriei. A ajuns chiar un om al strazii, un vagabond.
Recunoasterile i-au venit tarziu, dupa declansarea bolii, si oarecum inutil, abia dupa ce trupul sau ajunsese o epava irecuperabila. A fost decorat de presedinte si a primit certificat de revolutionar doar pentru a le duce cu sine in mormant.
Nici macar ultima dorinta nu i-a fost indeplinita, fiind inlocuita cu o ultima onoare pe care nu si-a dorit-o. Cenusa sa nu a fost depusa la troita din Piata Universitatii, in schimb a fost inmormantat pe Aleea Artistilor din cimitirul Bellu.
Ce iroinie amara i-a rezervat destinul! Cristian Paturca e mort, Ion Iliescu se pregateste sa revina din nou, prin interpusi la putere. Cristian Paturca a fost sarac lipit pamantului, marii securisti si comunisti sunt putrezi de bogati.
Cristian Patruca a murit de o boala care n-ar mai trebui sa fie fatala de secolul trecut, in vreme ce politicienii romani se duc sa-si trateze la Viena pana si bataturile.
Cam asa si cu anticomunismul romanesc. A avut momentul sau de glorie, de efervescenta, dar a fost sufocat pas cu pas, manipulare cu manipulare de fostii securisti si comunisti, care au cucerit puterea economica si politica integrala. In cele din urma, a ajuns sa fie demonetizat, trimis la periferia preocuparilor societatii romanesti.
Si cand, in sfarsit, comunismul a fost condamnat oficial, momentul a fost nu numai tardiv, ci si ratat printr-o mascarada bine regi
