Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Editorial Primar curat, primar murdar

Publicat in Ziua Constanta, vineri 21 ianuarie 2011 ·

Mai avem mai puţin de un an şi jumătate până la alegerile locale. Pare de necrezut cât de repede trece timpul şi suntem chemaţi din nou la urne, de multe ori pentru un exerciţiu inutil al simţului civic.

Sunt primari care au fost conştienţi din prima zi a mandatului de responsabilitatea pe care şi-au asumat-o, şi au rămas aşa şi astăzi. Avem însă atâtea şi atâtea exemple de primari care sunt într-o continuă somnolenţă, nu neapărat din cauză că nu primesc fonduri de la stat - în cazul unora este şi acesta un motiv serios -, ci pentru că pur şi simplu nu au chef. Voi vorbi despre cât de curaţi sau cât de murdari, la propriu, pot fi unii primari. Am văzut zilele acestea într-o arhivă foto imagini dintr-o comună a judeţului, care arătau dimensiunea dezastrului din acea unitate administrativ-teritorială la momentul 2008. Bineînţeles că primarul ales pentru mandatul 2004 - 2008 nu şi-a mai prelungit şederea la primărie. Aproape că nu mai avea nici primărie. Cădea pe el. Ca să nu mai spun că imaginile care au surprins cruda realitate arătau cum gunoiul depozitat în spatele clădirii administrative mai avea un pic şi intra înăuntru. Bălăriile erau ca la ele acasă şi nu exagerez când spun că în unele locuri atingeau şi trei metri. Sunt primari şi primari. Unii mai norocoşi, unii mai destoinici, alţii nici una, nici alta. În cazul relatat nu este vorba nici despre ghinion şi nici despre îndemânare. Era vorba doar despre bun simţ. Contează mult curăţenia într-o comună şi într-un oraş, iar primarul este cel care dă tonul într-o comunitate. Sunt primari care nu au găsit vistieria plină de bani la primărie şi care nici nu au prea primit pe parcurs, dar care ştiu să se gospodărească. Ce te faci însă dacă primarul nu dă doi bani pe comunitate, bălăriile cresc deasupra oamenilor, iar comunitatea este sufocată de gunoaie? Repet, ca să faci curăţenie la tine în ogradă nu est

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele Unite - Louisiana devine primul stat care impune ca Cele zece porunci să fie afişate în sălile de clasă din şcolile publice

News.ro acum 34 minute
Autorităţile din Louisiana au impus, miercuri, afişarea celor "Zece Porunci" în toate sălile de clasă din acest stat conservator din sudul Statelor Unite, o premieră care a reaprins dezbaterea privind separarea bisericii de stat, potrivit AFP. Guver

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 20 iunie 2024

Gandul acum 54 minute
Joi, 20 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 23 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 16 iunie 2024, Loteria Română a acor

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 11 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 7 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte joi. Printre subiectele discutate, posibilitatea transferului unui sistem de rachete PATRIOT către Ucraina / La finalul şedinţei este aşteptat şi anunţul lui Iohannis privind şefia NATO

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, joi, şedinţa a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), care va începe la ora 13.00. Administraţia Prezidenţială a transmis că pe ordinea de zi a reniunii va fi „analiza privind posibilitatea transferului

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 10 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 12 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Azi, ziua cea mai lungă. N-a mai fost din 1796

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Solstiţiul de vară pentru emisfera nordică va avea loc pe 20 iunie 2024, cu o zi mai devreme decât de obicei. Este cea mai timpurie dată a solstiţiului de vară din ultimii 228 de ani, ultima oară când a picat pe 20 iunie fiind în 1796. În următoarel

Vrancea: Adolescentă de 13 ani, dată dispărută după ce a plecat de acasă şi nu a mai revenit

News.ro acum 7 ore
O fată în vârstă de 13 ani din judeţul Vrancea este căutată de poliţişti după ce a plecat de acasă, din comuna Vultura, şi nu s-a mai întors.

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 12 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Vremea

București
acum

24°
joi

24°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

23°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

20°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

20°
joi

20°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°