La 7 februarie 1937, petrolierul „Ruth” a ancorat în golful mexican Tampico. Naviga de săptămâni, după ce ridicase ancora pe coastele scandinave, la bord cu doi călători: Leon Troţki şi soţia sa, Natalia Sedova. În timpul călătoriei, revoluţionarul scrisese o carte, „Crimele lui Stalin”, despre procesele politice ce zguduiau Moscova.
Deportat din Uniunea Sovietică în 1929 şi vânat întruna de-atunci de agenţii lui Stalin, Troţki nu s-a grăbit să coboare. A păşit pe ţărm după ce s-a convins că-l întâmpină oameni de încredere. I-a urat bun sosit însuşi Lazaro Cardenas, preşedintele ţării, în fruntea unei mari delegaţii. Soţii Frida Kahlo şi Diego Riviera, membri ai Partidului Comunist mexican, l-au invitat pe Troţki în casa lor din Coyoacan.
În Casa Azul, Casa Albastră din strada Londra, s-a născut pictoriţa Frida Kahlo. Într-o hacienda din Coyoacan, o suburbie a marelui oraş Ciudad de Mexico, îşi stabilise prima rezidenţă şi conchistadorul Hernan Cortez. În timp, Coyoacan devenise urbea artiştilor şi intelighenţiei mexicane. Casa Azul o construise tatăl Fridei, emigrant din Saxonia după căsătoria cu o indigenă. A treia dintre cele patru fete câte au avut şi-a ales să poarte din lungul nume – Magdalena Carmen Frida Kahlo Calderon – doar mijlocul. Frumoasă, inteligentă, talentată, educată şi nonconformistă, la înălţimea harurilor a fost şi nefericirea. I s-a atrofiat, din copilărie, piciorul drept după o poliomielită. Un tramvai, luat în drum spre şcoală, s-a ciocnit cu un autobuz. Adolescenta a scăpat din coliziune cu multiple contuzii şi mutilată pe viaţă. S-a zbătut, între viaţă şi moarte, luni întregi în spital. A fost externată cu grave leziuni ale coloanei vertebrale şi interdicţia de-a face copii. Strigătul acestor dureri şi tragedii va ţâşni toată viaţa din autoportretele sale. Ultimul deceniu de viaţă şi l-a petrecut într-un corset de fier,
