Botanistul Emil Pop aprecia ca, la inceputul istoriei noastre, pamantul romanesc era acoperit in proportie de 70% cu paduri.
Padurea era sursa de energie a stramosilor, era materia prima pentru arme si locuinte, era locul unde isi gaseau vanatul si era cetatea de nepatruns in care se ascundeau ei insisi, cand se anuntau navalitorii.
Un stejar de 800 de ani
Pe columna lui Traian, de la Roma, se vede cum luptau dacii in codri sau in apropierea lor. Documentele vremii consemneaza, ca, pana cand insusi imparatul a venit cu ostile sale sa ocupe Dacia, alti generali ori n-au indraznit sa se avante intr-un tinut paduros (C. Scribonius Curio), ori au indraznit, dar si-au platit indrazneala cu viata (Cornelius Fuscus).
Printr-un miracol al naturii, pamantul romanesc ii este propice copacului, iar acesta, inca de la inceputul inceputului, s-a dezvoltat in voie, fara sa-i ameninte cineva existenta.
Asa se explica, poate, faptul ca, in anul 1956, a fost descoperit in apropierea Bucurestiului (la Ghergani), un stejar vechi de 800 de ani. Doborat de furtuna, stejarul a fost taiat si, la clasica numaratoare a "inelelor", s-a constatat venerabila varsta.
Tot in tara noastra exista un unicat, cu care merita sa ne mai falim o data in The Guinness Book: in apropierea Govorei, biserica veche a manastirii "Dintr-un lemn" a fost construita, in intregime, din lemnul unui singur stejar.
Codrul e frate cu romanul, dar romanul nu prea e frate cu el
Padurile noastre uimeau calatorii in Evul Mediu. Un italian consemna in jurnalul sau ca Tara Romaneasca poate fi strabatuta in intregime "de la varf de munte si pana la Dunare", numai prin codru.
Marturii simbolice ale vechilor paduri ne-au ramas in toponimice precum Teleormanul (initial Deleorman) adica, in limba cumana, "padurea nebuna" sau "
