Sâmbătă seară, când vuvuzelele politruce aveau liber, Antena 3 a produs o emisiune incredibil de bună.
Paula Rusu, o realizatoare însoţită de bun-simţ gazetăresc, l-a provocat la o discuţie pe venerabilul Neagu Djuvara. A rezultat un dialog memorabil, în stilul celor purtate de Gabriel Liiceanu cu Petre Ţuţea la începutul anilor '90. L-am recunoscut, de asemenea, pe acel Neagu Djuvara încântător din volumul-interviu publicat recent de George Rădulescu: „Un secol cu Neagu Djuvara".
Încântător, dar pesimist. La 94 de ani, bătrânul înţelept nu crede într-o renaştere miraculoasă a României. „Nu vedeţi că Parlamentul este făcut tot cu fiii celor care erau comunişti sau criptocomunişti? Cum vreţi să se schimbe ceva în ţară atâta vreme cât încă sunt copiii lor? Numai strănepoţii lui Adrian Năstase vor fi oameni bine. De aceea vă spun că nu se poate schimba nimic în România înainte de două generaţii. Poate în 2070 se va schimba ceva".
Concluzia, pe acest palier, e severă: „Clasa politică e făcută din generaţiile care au ieşit din nomenclatura comunistă şi care sunt pleava ţării". Djuvara e necruţător cu doi dintre preşedinţii postdecembrişti: „Poporul ăsta l-a ales de trei ori preşedinte pe Iliescu, în loc să-i facă un proces pentru lucrurile neclare care s-au întâmplat în decembrie 1989"; „Emil Constantinescu a fost aşa slab, că îl consider ca un prost preşedinte".
Neagu Djuvara e dezamăgit de ţara pe care a regăsit-o după lungul său exil. „Unul dintre lucrurile care m-au frapat şi continuă să mă frapeze e schimbarea caracterului românilor după 45 de ani de comunism. Şi mai mult, pentru că şi perioada Iliescu tot un fel de comunism a fost. În cei peste 50 de ani de comunism s-a schimbat profilul etnic al românului. Eu, care am lipsit 45 de ani din ţară, am găsit alţi oameni. Ţăranul pe care l-am părăsit era îmbrăcat în alb. Se murdărea el în timpul s
