Eroul anticomunist Ion Gavrila Ogoranu marturisea cu amaraciune ca "noi am trait de foarte multe ori cam numai din infrangeri". Dar ne plac grozav victoriile. Ba chiar am transformat multe din esecuri in izbanzi, ca sa avem cu ce ne lauda in fata nepotilor.
Ne place sa ne fudulim. Azi am atins insa culmea ridicolului: ne laudam cu infrangerea propriului popor, prin ciuruire, saracire, umilire.
Fireste, ca si altii, traim din mituri, legende si balade eroice dar, fara o evaluare cinstita a trecutului, inteleptii spun ca nu se poate construi un viitor cert. Cele mai multe probleme le ridica trecutul apropiat. Slaba (re)cunoastere a imprejurarilor care au facut posibila instalarea dictaturilor, adulate inca de multi intelectuali, mentine forme mentale inapoiate. Sunt multi nostalgici ai socialismului victorios. De fata sa (in)umana nu se mai vorbeste. Mereu uitam lectiile istoriei.
Niciunul dintre corifeii odelor, ditirambilor cu realizari marete si geniali conducatori nu a cazut rapus de oprobriul public. Propagandisti in manta rosie canta mai departe industrializarea fortata. De care s-a ales praful. Trecutului mai vechi sau mai recent ii punem mereu haine "noi". Pentru infrangerile noastre se gasesc alti vinovati.
Monografiile cu voievozi inca vorbesc de vremuri glorioase, dar noi nu avem vestigii de aratat acum turistilor. Parasirea teritoriilor de peste Prut, amputarea Bucovinei n-au prea stors lacrimi, iar asasinarea elitelor, decapitarea statului prin alungarea regelui sunt inca interpretate stalinist. Vezi declaratiile renascutului din morti PCR. N-a protestat nimeni, desi tragedia neamului nostru asa a inceput.
Nici comentariul politic al evenimentelor postdecembriste nu scapa festivismului de parada: Revolutia e privita ca victorie populara asupra tiraniei, probata, e adevarat, cu jertfele a peste o m
