Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu a fost huiduit în timpul festivităţilor de la Iaşi

Publicat in Romania Libera, luni 24 ianuarie 2011 ·

Update: Preşedintele Băsescu a fost puternic huiduit şi fluierat la Iaşi şi în timpul discursului. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, în faţa participanţilor la manifestările organizate la Iaşi de Ziua Unirii Principatelor, că modernizarea statului nu este o himeră, o lozincă sau dorinţa cuiva, ci o necesitate pentru viitorul ţării, el fiind din nou huiduit şi fluierat de oameni.

Şeful statului a spus, la începutul discursului său, că o sărbătoare trebuie în primul rând respectată şi trebuie să fie un pilon în legătură cu care românii să se gândească la viitor.

"Nimeni nu are secretele viitorului. Privind în istorie, trebuie să observăm că marile momente ale istoriei noastre sunt legate de unitate, de respectul faţă de momentele pe care înaintaşii noştri le-au valorificat", a spus preşedintele.

El a adăugat că Unirea din 1859 a marcat un moment fundamental în istoria românilor, care nu ar fi fost valorificat dacă nu ar fi fost apoi războiul de independenţă şi momentul înălţător de la 1918.

"Marea Unirea nu s-a realizat nici în birouri, nici într-un oraş. S-a realizat cu sacrificiul generaţiei tinere, care a pus ţara mai presus chiar decât viaţa, o generaţie care a ştiut să fie unită, care a ştiut să fie puternică", a declarat Traian Băsescu.

Şeful statului a mai spus că ultimii ani reprezintă o perioadă în care toţi ar fi trebuit să înţeleagă faptul că "modernizarea statului român nu este o himeră, nu este o lozincă, nu este o dorinţă a cuiva, ci este o necesitate a românilor, o necesitate a viitorului acestei ţări".

Preşedintele le-a urat românilor să aibă tăria să continue reforma în sănătate, în educaţie, să facă reformă în justiţie, în agricultură, "adică să modernizeze ţara".

"La mulţi ani şi putere să vă faceţi ţara aşa cum o vreţi", le-a urat Băsescu oamenilor.

El a fost huiduit şi fluierat pe tot parcusul dis

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 40 minute
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum o ora
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România

Ziua Constanta acum 30 minute
Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. „Alegeri la Uniunea Scriitorilor din România. Noul preşedinte este domnul Varujan Vosganian, membru al Filialei Bucureşti Poezie, cu 660 de voturi din 740 de votu

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 3 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Alina Gorghiu: Parlamentul a adoptat proiectul privind înfiinţarea centrelor regionale de dezintoxicare

Mediafax acum 29 minute
Parlamentul a adoptat miercuri, când este marcată Ziua Internaţională de Luptă împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri, proiectul care prevede înfiinţarea unor centre regionale de dezintoxicare şi recuperare a dependenţilor în cele opt re

Știri Constanța O femeie din Mangalia, dată dispărută! Sunați la 112 dacă o vedeți

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 26 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitei Funieru Cătălina, de 46 de ani, din municipiul Mangalia, județul Constanța. La data de 13 mai a.c., aceasta a

Ziua Drapelului Național, marcată și în Miercurea-Ciuc

Informația Harghitei acum o ora
De peste două decenii – odată cu adoptarea Legii nr. 96 din 1998, Legea Drapelului Național –, data de 26 iunie coincide cu Ziua Drapelului Național. Tricolorul a fost decretat, pentru prima dată ca simbol național, de către Guvernul Revoluționar pr

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum 3 ore
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul legii acvaculturii / Actul normativ merge la promulgare

News.ro acum o ora
Deputaţii au adoptat, decizional, proiectul legii acvaculturii. Propunerea legislativă stabileşte cadrului legal privitor la activitatea de acvacultură şi de comercializare a produselor obţinute din acvacultură, în scopul asigurării competitivităţii

Papa Francisc îi numește pe traficanții de droguri „asasini”. "Nu putem ignora intenţiile şi acţiunile lor malefice”

Ziare.com acum o ora
Papa Francisc s-a pronunţat miercuri, 26 iunie, împotriva legalizării drogurilor şi i-a denunţat pe traficanţii de droguri numindu-i "asasini", făcând totodată apel la ajutor şi sprijin pentru persoanele dependente, informează Reuters. Suveranul Pon

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/32°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

29°
mie.

20°/29°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

32°
mie.

19°/32°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°