Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pensionarii speciali consumă 10% din bugetul total de pensii

Publicat in Romania Libera, luni 24 ianuarie 2011 ·

Pensionarii speciali, care nu reprezintă mai mult de 150.000 de oameni (adică mai puţin de 3% din numărul total de pensionari de circa 6 milioane) costă statul anual un miliard de euro, adică 10% din bugetul total de pensii, scrie Mediafax.

Cu toate acestea, Guvernul a dat vineri un comunicat de presă prin care a anunţat că instituţiile din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională pot continua recalcularea pensiilor, bazându-se pe o serie de interpretări ale deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe această temă.

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv, pe data de 7 ianuarie, suspendarea aplicării hotărârii de guvern luate anul trecut privind recalularea pensiilor militare, ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor din penitenciare, confirmând o decizie luată de Curtea de Apel din Cluj în septembrie 2010. Printre motivele pentru care autoritatea a decis blocarea acestei hotărâri a fost faptul că aceasta discriminează beneficiarii pensiilor care nu au depus pensii de recalculare.

Principalii beneficiari ai pensiilor speciale sunt foştii angajaţi din structurile ministerelor de Interne şi de Apărare, precum şi cei din serviciile speciale (SRI, SIE sau SPP), numărul acestora ajungând la aproximativ 150.000 de oameni. Salariaţii din aceste structuri nu au cotizat (până în acest an) în timpul vieţii active pentru pensia de stat şi nici nu şi-au primit pensia din bugetul public de pensii, ci integral prin alocări de la bugetul de stat către ministerele respective.

Pensionarii speciali, care nu reprezintă mai mult de 150.000 de oameni (adică mai puţin de 3% din numărul total de pensionari de circa 6 milioane) costă statul anual un miliard de euro, adică 10% din bugetul total de pensii, scrie Mediafax.

Cu toate acestea, Guvernul a dat vineri un comunicat de presă prin care a anunţat

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UPDATE Alegeri Locale-Europarlamentare 2024. Cum arătau estimările exit-poll la ora 18:00 - surse politice / Peste 9,1 milioane de români au mers la vot

Mediafax acum 24 minute
Alegeri Locale Timişoara 2024. Vezi candidaţii pentru funcţia de Primar al Timişoarei şi Consiliul Judeţean Timiş  Alegeri Locale Cluj-Napoca 2024: Care sunt candidaţii pentru Primăria Cluj-Napoca şi pentru Consiliul Judeţean CLUJ Alegeri Locale Iaş

Un microbuz a luat foc pe autostrada la Sibiu. Toți pasagerii au reușit să iasă la timp

Ziare.com acum o ora
Pompierii și specialiștii SMURD au intervenit duminică pe autostrada A1, unde un microbuz a luat foc pe carosabil. Incidentul a avut loc în județul Sibiu și toți cei 8 pasageri, alături de șoferul autovehiculului au reușit să iasă în siguranță. ”Pom

Marcel Ciolacu: Dacă ne uităm la statistică, au fost mult mai puţine incidente de această dată. Din toate punctele de vedere se pare au fost foarte bine organizate alegerile

News.ro acum 12 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, dacă ne uităm la statistică, au fost mult mai puţine incidente la alegerile europarlamentare şi locale din această duminică, comparativ cu alte scrutinuri electorale. „Din toate punctele de vedere se pare au f

Ministrul Educației, Ligia Deca „Elevii români au obținut medalii de aur, de argint și o mențiune de onoare la Olimpiada Asiatică de Fizică”

Ziua Constanta acum 42 minute
Elevii români au obţinut cinci medalii de aur, două medalii de argint şi o menţiune de onoare la Olimpiada Asiatică de Fizică, ce are loc în Malaezia, a anunţat Ministerul Educaţiei, Ligia Deca. Elevii români au obţinut cinci medalii de aur, două

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum 28 minute
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

Incendiu la fabrica Borsec din Harghita: Sunt flăcări puternice și degajări mari de fum

Wall-Street.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit în zona de birouri a fabricii de îmbuteliere a apei minerale din Borsec, cu pericol de propagare la zona de producţie, fiind transmis mesaj de avertizare RO-ALERT din cauza degajărilor mari de fum, a informat Inspectoratul pen

CNA a amendat cu 5.000 lei Antena 3 și Realitatea Plus pentru încălcarea legislației electorale

Ziare.com acum o ora
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amendat două posturi de televiziune, duminică, 9 iunie, pentru nerespectării legislaţiei specifice perioadei electorale. Antena 3 CNN și Realitatea Plus au primit sancțiuni de 5.000 lei fiecare. Întrunit

Patru răniți după ce un tobogan gonflabil a fost luat de vânt. Trei copii au fost loviți în față

Ziare.com acum 4 ore
Trei copiii și o femeie au fost răniți de un tobogan gonflabil în localitatea Tohanul Nou din Brașov. Acesta a fost luat de vânt și a dus la accidentarea femeii și a micuților de 2 ani, 4 ani şi, respectiv, 6 ani, duminică, 9 iunie, potrivit ISU Bra

ALEGERI 2024 - Candidat independent pentru Primăria Braşov, arestat preventiv în ziua alegerilor, după ce l-a ameninţat pe preşedintele Biroului Electoral Judeţean

News.ro acum 3 ore
Un candidat independent pentru funcţia de primar al municipiului Braşov a fost arestat preventiv, sub acuzaţia de ultraj, au declarat pentru News.ro reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov. El ar fi trimis un e-mail preşedintei B

MAI Până la ora 20.00, au fost întocmite 294 de dosare penale cu privire la posibile infracțiuni în legătură cu procesul electoral

Ziua Constanta acum 42 minute
MAI informează că, din punct de vedere al măsurilor de ordine publică, până la această oră procesul electoral s-a desfășurat fără incidente grave, fiind menținut un cadru normal de legalitate. Astăzi, Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat peste

Vremea

București
acum

30°
dum.

19°/34°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
mie.

22°/35°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

18°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/25°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/25°
lun.

21°/26°
mar.

20°/27°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

15°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

28°
dum.

19°/31°
lun.

18°/27°
mar.

17°/28°
mie.

16°/20°