Aproximativ 10.000 de oameni sunt aşteptaţi, astăzi, la Mioveni, să participe la acţiunea sindicală iniţiată de salariaţii de la Uzina Dacia şi de la mai multe societăţi furnizoare, informează realitatea.net.
Pe lângă aceştia, sunt aşteptaţi reprezentanţi ai unor organizaţii sindicale din administraţie, educaţie şi sănătate,
"Va fi un protest împotriva modificărilor Codului muncii, legilor cu privire la contractele colective de muncă, legii sindicatelor, legii conflictelor de muncă şi împotriva scumpirii carburanţilor", se arată într-un comunicat transmis de Sindicatul Autoturisme Dacia.
La ora transmiterii acestei ştiri, în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor din oraşul Mioveni se aflau peste 7.000 de persoane, majoritatea angajaţi ai companiei Dacia.
Protestatarii au tobe, fluiere şi scandează "Jos Băsescu", "Jos Guvernul", "Carburantul l-aţi scumpit, la noi voi nu v-aţi gândit", informează Mediafax.
Mai mulţi sindicalişti de la Dacia au explicat că protestează şi din "solidaritate" cu situaţia grea întâmpinată de alţi membri sindicali din ţară.
Mitingul de protest se va desfăşura între orele 13.00 şi 16.00, pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor din oraşul Mioveni.
Aproximativ 10.000 de oameni sunt aşteptaţi, astăzi, la Mioveni, să participe la acţiunea sindicală iniţiată de salariaţii de la Uzina Dacia şi de la mai multe societăţi furnizoare, informează realitatea.net.
Pe lângă aceştia, sunt aşteptaţi reprezentanţi ai unor organizaţii sindicale din administraţie, educaţie şi sănătate,
"Va fi un protest împotriva modificărilor Codului muncii, legilor cu privire la contractele colective de muncă, legii sindicatelor, legii conflictelor de muncă şi împotriva scumpirii carburanţilor", se arată într-un comunicat transmis de Sindicatul Autoturisme Dacia.
La ora transmiterii acestei ştiri, în f