Dar ce mai înseamnă astăzi să fii filozof ? Marea Filozofie, glorioasă în Grecia antică şi în Germania sec. XVIII şi XIX, este, asemeni unei simfonii sau muzicii de operă, o izbucnire genială a spiritului uman care aparţine trecutului. Sau ca o piramidă egipteană: admirabilă, dar imposibil de refăcut.
Filozofii de azi se află, de fapt, în postura de îndrăgostiţi de filozofie, căutători fără speranţă ai Graalului. Dacă poetul medieval Jaufré Rudel era pasionat de o prinţesă din depărtare (lamor de lonh), graţie doar descrierilor despre frumuseţea acesteia, filozoful de azi, ca şi poetul dispărut de altfel într-o cruciadă, e îndrăgostit de filozofie în absenţă. El constată tot mai des inadecvarea limbajului abstract al filozofiei clasice la structura intimă a omului contemporan: o schimbare totală de paradigme.
Dar cearta cu Filozofia, ca să reluăm o expresie a lui Gabriel Liiceanu, repudierea sistemului, incapabil să vorbească despre spaime şi jubilaţii, şi mai apoi detaşarea explicită de tărâmul ideilor pure nu sunt incompatibile cu iubirea iniţială (şi eternă).
Pentru că un filozof de azi, chiar dacă scrie la fel de bine ca un romancier, poate deveni scriitor, dar rămâne filozof. Cu alte cuvinte, el scrie un text accesibil, e plin de retorică, e uneori un adevărat spectacol literar, dar, fără intrigă şi personaje, el vorbeşte despre ceea ce se află dincolo de aspectul aparent al lucrurilor într-un fel în care romancierul nu e interesat să o facă*.
Un caz tipic este Sorin Lavric, cu recentul său volum 10 eseuri. Cunoscut ca specialist în Noica şi traducător al lui Heidegger, cronicarul de la România literară ne propune o selecţie a textelor sale apărute în ultimii ani în revista Idei în dialog.
În Filozofia ca act de credinţă, primul eseu, autorul ne împărtăşeşte una dintre principalele sale obsesii, cum le numeşte chiar el
