În clădirea recuperată şi restaurată din strada Christian Tell s-a redeschis Centrul de Studii Bizantine «Sfinţii Petru şi Andrei».
În inflaţia de ştiri (rele, alarmante, iritante, isterizante) cu care suntem trataţi zilnic, nu e loc pentru veşti bune. Cu atât mai puţin pentru veşti bune care ţin de teritoriul diafan al literelor. Dar se întâmplă, la periferia dezastrului, şi evenimente care ar merita să fie privite cu atenţie, cu simpatie, dacă nu chiar cu un dram de speranţă. Un asemenea eveniment s-a petrecut săptămâna trecută (luni, 17 ianuarie) şi e încununarea încurajatoare a unei poveşti care, în deceniul cinci al veacului trecut, sfârşise prost.
Iată, pe scurt, povestea: un ordin romano-catolic înfiinţat la Nîmes în 1850 (Ordinul Părinţilor Augustinieni Asumpţionişti) debarcă, prin câţiva reprezentanţi, la Blaj, în 1923, la invitaţia comunităţii greco-catolice. La începutul deceniului patru, Ordinul construieşte la Bucureşti, pe strada Christian Tell, o mănăstire în stil neo-gotic, în incinta căreia vor funcţiona un cămin studenţesc, o capelă şi o sală de conferinţe, intrată deîndată în circuitul de prestigiu al vieţii culturale bucureştene. Printre conferenţiari s-au numărat Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Monseniorul Vladimir Ghyka ş.a. În 1938, Ordinul decide aducerea la Bucureşti a Institutului de Studii Bizantine din Constantinopol, cu o impunătoare bibliotecă de specialitate conţinând cca. 25.000 de volume. Institutul va beneficia de colaborarea lui Nicolae Iorga şi a lui Nicolae Bănescu şi va edita o consistentă revistă de bizantinologie, în tradiţia celebrei Échos d'Orient de la sfârşitul secolului 19.
Aceasta e jumătatea frumoasă a poveştii: mediul academic şi ambianţa intelectuală autohtonă primeau un cadou preţios, de natură să transforme Bucureştiul într-un centru privilegiat de cercetare ştiinţifică a culturii Orientului