* consideră Adrian Pană, un adolescent de 16 ani, care a obţinut în decursul celor 3 ani de când face dans sportiv de performanţă numeroase premii şi distincţii
Elev în clasa a-X-a al Colegiului Naţional "Gheorghe Munteanu Murgoci", Adrian Pană a păşit prima dată într-o sală de dans pe când avea numai 12 ani. La început, acest sport a fost mai mult o joacă, "o formă distractivă de mişcare", dar după numai un an tânărul dansator şi-a dorit mai mult, apucându-se astfel de dans sportiv de performanţă.
Deşi la liceu este într-o clasă de matematică-informatică, Adrian reuşeşte să-şi împartă timpul în mod egal şi să persevereze pe fiecare plan, obţinând, recent, în ceea ce priveşte şcoala, locul V pe judeţ la Olimpiada de Chimie. Într-un interviu acordat pentru "Obiectiv - Junior", Adrian a "deconspirat" multe din secretele performanţei de elev, dar şi de dansator.
- Pentru început am să-ţi adresez clasica întrebare: "Cum ai descoperit dansul?"
- Sincer să fiu... nu eu am fost cel care a descoperit dansul, ci el pe mine. În urmă cu 4 ani, mama a auzit o reclamă la radio, a unui club de dans şi a decis să mă înscrie şi pe mine, deoarece petreceam foarte mult timp în faţa calculatorului, iar asta o nemulţumea nespus.
- Interesant! Şi care a fost reacţia ta? În general, tinerii din ziua de azi, nu prea ar renunţa la calculator în favoarea altei activităţi. Plus de asta, băieţii fug de dans, li se pare... o "chestie de fete"!
- Evident că la început nu m-am îndurat să las calculatorul, jocurile erau mult mai interesante decât orice altă activitate. Plus de asta, după cum ai spus şi tu, în concepţia mea dansul chiar era "o chestie de fete". Nu ştiu de ce, dar aveam senzaţia că e acelaşi lucru cu baletul. Însă, după câteva antrenamente, am realizat că acesta este o formă distractivă de mişcare, pe care o poate practica oricine, ia