Medicul Tudor Ciuhodaru de la Spitalul de Urgenţe „Sfântul Ioan“ a fost sancţionat cu un avertisment de către conducerea instituţiei medicale pentru jignirea unui medic de la Dispeceratul SMURD.
Ora 14.10 Medicul Tudor Ciuhodaru acuză că sancţiunea primită este bazată pe orientarea sa politică. „Nu cred în aceste mineriade portocalii. Am să analizez aceste hotărâri şi am să decid apoi cum să acţionez“, spune doctorul Tudor Ciuhodaru.
Ora 14.00 Decizia a fost luată după ce Comisia de Disciplină din cadrul spitalului a anchetat înregistrarea audio în care medicul Tudor Ciuhodaru l-a făcut pe doctorul Stoica „dobitoc“ şi „incompetent“. „S-a decis ca doctorul Ciuhodaru să fie sancţionat disciplinar cu un avertisment scris întrucât acesta a folosit un limbaj neadecvat încălcând prevederile Regulamentului Intern al Spitalului. I-am transmis şi lui decizia luată“, spune Vladimir Poroch, managerul Spitalului „Sfântul Ioan“ Iaşi.
Citeşte şi:
EXCLUSIV Iaşi: Doctorul-deputat prins cu pontaje false către un angajat SMURD: „Dobitocule şi incompetentule“ (AUDIO) UPDATE
Iaşi: Doctorul-deputat Tudor Ciuhodaru, reclamat că i-a făcut proşti pe paramedicii de la EPA-SMURD Hârlău (FACSIMILE)
Şefa de la Resurse Umane a Spitalului „Sfântul Ioan“ Iaşi: „Doctorul Ciuhodaru ţipa la mine şi-mi cerea să-l plătesc chiar dacă încălcam legea!“ (UPDATE)
Iaşi: Doctorul Tudor Ciuhodaru a încasat aproape 30.000 de lei prin semnarea de pontaje false (UPDATE) VEZI FACSIMILE
Sesizarea cu privire la comportamentul medicului a fost semnată de 19 medici şi 18 asistenţi de la SMURD.